Țara noastră exercită timp de șase luni președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, prilej cu care în țara noastră vor veni mai multe delegații de șefi de stat, miniștri sau organisme europene. Cel puțin una dintre întâlnirile la nivel înalt va avea loc în Bacău.
„Deocamdată, din ceea ce știu, o astfel de întâlnire ar trebui să aibă loc în luna mai, dar mai multe date oficiale nu vă pot prezenta în acest moment. Așteptăm și noi o delegație de la București care să ne dea toate detaliile”, a declarat, pentru Ziarul de Bacău, prefectul județului, Maricica Coșa. Președinția Consiliului UE este deținută până la 30 iunie, timp în care de la țara noastră se așteaptă ca să traseze direcțiile strategice fundamentale ale Uniunii, neavând funcții legislative.
Cristi a zis
Sper ca atunci cand e intalnirea sa fie si o avarie la apa, sa simta si domnii europeni mirosul de culoare maro din oras….si sa vedem ce mai zice dl primar mocheta atunci…..