Sucursalele Băncii Comerciale din Bacău vor prezenta, în perioada 5 – 9 martie, caracteristicile, beneficiile și costurile unui card de credit clienților care vor trece pragul complexului comercial real,-. Banca susține, împreună cu real,- evenimentul „Cardul de credit fără secrete”. Practic, în această perioadă reprezentanții băncii se vor afla în galeria comercială din municipiu și le vor dezvălui clienților „secretele” unui card de credit: ce înseamnă perioada de grație, cum poate fi utilizat inteligent un card de credit, precum și care sunt costurile și beneficiile acestuia.
Conform unui studiu online comandat de Banca Românească, peste jumătate dintre cei 9.093 de respondenți au declarat că le sunt cunoscute următoarele costuri ale cardurilor de credit: cost de administrare cont card de credit (63,76%), rata dobânzii pentru tranzacțiile efectuate cu cardul (55,59%), rata dobânzii pentru retragerea de numerar de la ATM-uri (54,81%). Costurile cunoscute de aproximativ o treime dintre respondenți sunt cele pentru depășirea termenului de rambursare (36,88%), DAE (35,7%) și costurile pentru depășirea limitei de credit (32,66%).
„Credem că este nevoie în continuare de educarea publicului pentru utilizarea inteligentă a cardurilor de credit, mai ales pe segmentul celor care nu au avut niciodată un asemenea produs” – ne-a declarat Lakis Couninis, director executiv Unitate Retail Banca Românească.
Pe toată perioada acțiunii derulate de bancă în Galeria real,-, clienții se vor putea înscrie la tombolă, prin completarea unor taloane care vor fi colectate de astăzi până 9 martie. Banca Romanească oferă, pe 11 martie, prin tragere la sorți, un premiu de 500 de lei pentru locașia din Bacău în care se va desfășura campania. (Petru DONE)
Lasă un răspuns