Un bărbat de 22 de ani, din judeţul Bacău, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru pornografie infantilă, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
„La data de 3 martie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat o percheziţie domiciliară, în municipiul Cluj-Napoca, într-un caz de pornografie infantilă. Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2020, un bărbat, de 22 de ani, din judeţul Bacău, ar fi obţinut şi distribuit, prin intermediul unor aplicaţii de mesagerie online, mai multe materiale cu caracter pornografic. În urma percheziţiei, au fost ridicate un telefon mobil şi un laptop, care ar fi conţinut 11 fişiere tip imagine şi 15 fişiere video, reprezentând materiale pornografice cu minori”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, procurorul DIICOT Cluj a dispus iniţial reţinerea, pentru 24 de ore, a bărbatului, iar Tribunalul Cluj a emis un mandat de arestare preventivă pe numele său, pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj.
Baluba a zis
Si atunci de ce nu’l numiti, de ce acoperiti fatza pedofilului?