O ceartă pornită între patru bărbați din Dărmănești s-a lăsat cu o bătaie ca în filme. Protagoniștii au ajuns în arestul polițiștilor.
Pe 24 martie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Dărmănești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, și cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, într-un dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări a reieșit faptul că, pe data de 23 martie, cei în cauză, în urma unui conflict spontan, și-ar fi aplicat reciproc lovituri, totodată, tulburând ordinea și liniștea publică.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Lasă un răspuns