• din cauza numărului mare de cereri, la Casa de Pensii au mai venit încă 68 de bilete de tratament pentru luna august • instituției i-au mai fost repartizate șase sute de biletele pentru luna septembrie, în condițiile în care există deja peste opt sute de cereri de la pensionari • în medie, trei persoane renunță lunar la stațiunile de tratament
A devenit aproape o obișnuință în ultimii ani ca vara pensionarii să ceară bilete pentru a merge la tratament într-o stațiune. Cererea este însă de fiecare dată mult mai mare decît oferta din partea Casei Județene de Pensii. Așa s-a întîmplat și în acest an. Pentru biletele repartizate Casei Județene de Pensii (CJP) se dă o adevărată bătălie, cu atît mai mult în sezonul cald.
Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău a primit pentru luna august 1312 de bilete de tratament pentru pensionari și restul categoriilor de asigurați. Circa 830 dintre acestea au revenit pensionarilor și 143 asiguraților aflați în concedii medicale. Sindicatul Liber din Învățămînt a primit 250 de bilete, 81 au fost atribuite în mod gratuit veteranilor de război, pensionarilor de invaliditate și asiguraților care trebuiau să susțină programe de recuperare. Cu toate că numărul biletelor a fost mai mare decît în alți ani, ele nu au fost suficiente, mai ales că la CJP au fost depuse peste 2.000 de cereri. Urmarea: un scandal provocat de pensionarii nemulțumiți încă din prima zi în care a început eliberarea biletelor pentru luna august.
Mariana Dumitriu, director general la CJP Bacău, a solicitat la Casa Națională de Pensii o suplimentare a numărului de bilete și a mai obținut, într-o primă etapă, încă 68 de locuri. „Am primit între două și șase bilete pe stațiune, cu plecare pe 29, 30 și 31 august. Stațiunile în care cei interesați mai pot pleca sînt Bălțătești, Călimănești, Căciulata, Herculane, Slănic Moldova, Covasna, și o singură persoană la Mangalia. În cel mai scurt timp va sosi a doua suplimentare pentru această lună”, ne-a declarat Mariana Dumitriu.
Problema biletelor la tratament nu este însă nici pe departe încheiată, chiar dacă sezonul estival este ca și încheiat. Sînt foarte mulți oameni care preferă să meargă în stațiune și în extrasezon, unul dintre motive fiind și prețurile ceva mai mici. „Sînt șase sute de bilete, cu plecare pe 16 septembrie. Prioritate au asigurații cu probleme de sănătate, veteranii de război, deținuții politici și pensionarii”, a mai spus directorul general de la CJP Bacău. Discuții vor exista cu siguranță și luna viitoare, dacă ținem cont că pentru cele șase sute de bilete au depus cereri aproape opt sute de pensionari. Din cele șase sute de bilete, 50 vor ajunge la veteranii de război, iar șase vor fi date foștilor deținuți politici.
În timp ce unii pensionari merg zi de zi la Casa de Pensii pentru un bilet, alții, care beneficiază de ele, renunță să mai plece la tratament în ultima clipă. Așa încît vînătoarea de bilete a ajuns un lucru aproape obișnuit. Pensionarii care nu mai pleacă în stațiune își primesc înapoi banii achitați pe bilet, însă trebuie să facă dovada imoposibilității deplasării în stațiune. Lunar se înregistrează circa trei cazuri de acest gen.
Există însă și situații cînd pensionarii depun cerere pentru o stațiune și refuză orice altă alternativă. „Majoritatea pensionarilor cu afecțiuni cardiovasculare preferă stațiunea Covasna, cu toate că sînt locuri și la Buziaș sau Vatra Dornei. Au fost pensionari repartizați la Buziaș și au refuzat biletul pentru că stațiunea e prea departe. La fel s-a întîmplat și în cazul stațiunii Techerghiol, mult căutată de pensionari. Unora le-am dat bilet la Amara, dar au refuzat și și-au amînat plecarea pînă au obținut stațiunea dorită”, a mai precizat Mariana Dumitriu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns