Doi bătrâni au ajuns luni la spital, după ce au fost victime ale accidentelor de circulație.
Astfel, în jurul orei 11.30, pe Calea Romanului din municipiul Bacău, un bărbat de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a lovit o bătrână de 73 de ani care a vrut să traverseze strada prin loc nepermis.
O jumătate de oră mai târziu, pe DJ 119B, la Luizi Călugăra, polițiștii au identificat un bărbat de 46 de ani, din comună, care a declarat că, în timp ce mergea cu bicicleta, a accidentat un bătrân care a traversat strada prin loc nepermis. Victima, de 82 de ani, din municipiul Bacău, a fost transportată la spital, iar toate persoanele implicate în cele două accidente au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. (Florin C.)
Lasă un răspuns