Bazele sportive ale Primăriei, „Constantin Anghelache” și „Lucrețiu Avram”, vor putea fi închiriate de azi înainte, de către iubitorii de sport. Consiliul Local a aprobat la ultima ședință tarifele de închiriere atât pentru terenurile cu iarbă, cât și pentru cele artificiale.
Viceprimarul Radu Ababei, inițiatorul acestui proiect, susține că tot mai multe solicitări pentru închirierea terenurilor au venit din partea unor asociații, cluburi sportive și persoane fizice, astfel municipalitatea ar putea obține fonduri suplimentare pentru întrețienrea bazelor.
Conform proiectului, noile tarife sunt următoarele:
Baza Sportivă „Lucrețiu Avram”
– Tarif închiriere teren fotbal (iarbă) – 100 lei/ora
– Tarif închiriere cantonament (vestiare, grupuri sanitare, dușuri) – 60 lei
Complex sportiv Constantin Anghelache (fost Letea)
– Tarif închiriere teren fotbal (iarbă) – 100 lei/ora
– Tarif închiriere cantonament (vestiare, grupuri sanitare, dușuri) aferent unei închirieri a terenului de fotbal – 80 lei
– Tarif închiriere baza sportivă – terenuri fotbal și cantonament – 500 lei/zi
– Tarif închiriere teren artificial – 100 lei/ora
– Tarif închiriere teren artificial cu nocturnă – 150 lei/ora
Doritorii vor trebui însă să își găsească loc printre antrenamentele Sport Club Bacău, care a încheiat un protocol de colaborare cu municipalitatea și a primit dreptul de a se folosi de bazele sportive menționate.
Lasă un răspuns