• autoritățile din Răcăciuni sînt de părere că frații rămași în viață nu ar mai trebui să revină niciodată lîngă cei care le-au dat viață
Bebelușul care a murit după ce a ars în locuința în care îl lăsaseră părinții va fi înmormîntat cu ajutorul Primăriei din Răcăciuni. Mihai Valentin Andronic, în vîrstă de numai trei luni, a murit luni dimineața, în jurul orei patru, la numai o zi după incendiul produs în casa în care se mai aflau frații mai mari ai acestuia. Starea de sănătate a bebelușului a fost cea mai gravă, astfel că medicii băcăuani au decis să-l transfere la Clinica de Chirurgie Infantilă din Iași, unde micuțul a murit la numai o zi după ce fusese internat. Pentru că familia nu are posibilități materiale, cheltuielile pe care le presupune înmormîntarea micuțului vor fi suportate de Primăria din localitate. „Vom ajuta familia cu suma de două milioane de lei, iar fundația de caritate Sf. Ioan Callabria va ajuta cu hăinuțe și alte obiecte necesare. De asemenea, două societăți la care am apelat vor ajuta familia cu produse pentru înmormîntare”, ne-a declarat primarul din Răcăciuni, Vasile Ichim. O altă problemă pe care încearcă să o rezolve autoritățile locale face referire la locuința în care vor locui soții Andronic. Pentru că locuința socială în care trăiau pînă zilele trecute a fost mistuită de flăcări, cei doi se vor muta o perioadă la unul dintre bunici, primarul promițînu-le că le va da un alt adăpost. Cît privește ancheta care va stabili soarta celor doi frați rămași în viață, aceasta nu a fost finalizată deocamdată. „Cert este că noi vom propune ca în cazul celor doi copii mai mari să fie dispusă o măsură de protecție într-un centru de plasament sau într-o familie de asistenți maternali. Nu cred că este indicat ca minorii să mai revină în familie, pentru că s-a dovedit că părinții nu pot avea grijă de ei”, a mai spus primarul Ichim. Gabriel, de doi ani și trei luni, și Marian, de un an și trei luni, sînt, în continuare, internați în secția Chirurgie infantilă din cadrul Spitalului Județean Bacău. Ca și fratele lor care a murit, cei doi s-au aflat sîmbătă în casa care a fost cuprinsă de flăcări după ce o scînteie a aprins salteaua de care puștii, rămași singuri acasă, au fost legați de părinți. Ancheta referitoare la vina părinților nu a mai adus nici un element de noutate, polițiștii care cercetează cazul aștepînd acum rezultatele expertizei medico-legale. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns