„Administrația Viziteu & USR/PNL, un an pierdut pentru Bacău şi băcăuani!”, a concluzionat PSD Bacău, la un an de mandat al noii administrații.
Un an pierdut pentru oraş şi locuitorii săi, în care – în loc să „recreeze” Bacăul, cum a promis în campania electorală – primarul Viziteu s-a transformat, încet dar sigur, în cioclul său, îngropându-i orice şansă la dezvoltare.
În loc de „revoluție fiscală”, stadion, finalizarea Spitalului Municipal, investiții şi bunăstare, am avut taxe majorate cu până la 140% (taxa de salubritate); „paradis fiscal”; bugetul local blocat în instanță la comandă politică; bani de la guvern pentru 3 străzi lăturalnice şi petreceri pe bani publici în loc de combaterea pandemiei.
Dosarele penale pentru angajări ilegale la propriul cabinet & Primărie şi alianța cu penalul Necula – pe care-l „cânta” în campanie, dar l-a uns şef la SSPM – definesc cel mai bine miserupismul, impostura şi nepriceperea lui Viziteu, pentru care funcția de primar este, pur şi simplu, o căciulă mult prea mare.
– PSD Bacău
Social-democrații au publicat și un video montaj cu articole de presă despre acțiunile administrației Viziteu.
Până la acest moment, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu nu a făcut un bilanț al administrației sale, la un an de mandat. Promisiunile sale din campania electorală pot fi recitite aici.
Vox populi a zis
La nivel parlamentar USR a produs un dezastru ca si administratia locala din Bacau. Lupi in blana de oaie, inseland cetatenii orasului cu promisiuni. In realitate nu pot urni nici un pai.
H2SO4 a zis
Patru ani pierduti cu C.Necula, patru ani pierduti cu Viziteu, mi se pare prea mult si un blestem prea mare pe capul bietilor cetateni ai acestui oras. Pardon comuna, ca la cum arata orasul nu putem pretinde la mai mult. Orasului nimanui, orasul in care nu se intampla nimic intr-o hibernare ruda cu moartea.
adi a zis
corect h2so4, dar de vina sunt cei ca tine. stiu ca ai fi vrut sa fie alesul pus de stapanii tai, dar dupa cum se vede e mai rau cu ei. cand injurai la psd ca sa iasa pnl usr era bine da? ei uite acum avem ce ti-ai dorit si tu…usr pnl.
:-) a zis
…unde toti face ce vrea.Sat cu caini fara stapani.
Realist a zis
Nu cred ca cei 12 ani cu Stavarache au fost castigati, si ma indoiesc si de perioada Sechelariu, cand fara suparare, s-au instrainat multe terenuri, a fost semnat cntractulpagubos cu autobuzele si multe altele. PSD ar trebui sa taca din gura, daca aveau un candidat de valoare la primarie, ar fi castigat in 2020, si nu numai. Sa nu uitam ca Necula a fost primar PSD pentru vreo doi ani.
MM a zis
Un primar de toata jena!Ar mai fi inca 3 ani pierduti!Pe unde sunt primari acesti user-isti,e dezastru!Bacau,Timisoara,Sectorul 1,si multe altele!Pana acum,acest pseudoprimar a fost in contradictie cu bacauanii!De la intentia de dublare sau chiar triplare a taxei de salubritate,pana la neindeplinirea promisiunilor cu care a ajuns in fruntea Primariei!Unii or sa zica ca a trecut doar un an de mandat de si ca ar mai avea timp!Parerea mea ca nu va face mai nimic,doar cateva strazi asfaltate pe undeva,si cam atat!Problema este ca trebuie sa-l mai suportam inca trei ani,cel putin acei ce nu l-am votat!
Adelina Cretu a zis
Sincer, mie imi place de Viziteu. Este un om hotarat, dupa cum arata si poza. Pentru PSD pot spune doar atat: sa continue asa. Nici nu banuiesc ce bine ii faceti!
AlexM a zis
Pe stefan cel mare au anuntat daramarea garajelor, multi si le-au daramat din propie initiativa, altii le-au predat de buna voie. De 3 saptamani au anuntat ca incep procesul de modernizare. Nimic nu s-a intamplat pana acum, vor incepe ploile, vor da vina pe vreme si asa va ramane
Grenoble a zis
mai corect era palaria pt monsieur viziteu
Andrei a zis
Ce bilant de un an de mandat? Care mandat? Ce a facut el de cand a fost ales (mai bine nu era), nu se poate numi mandat! Primul an = 0, urmatorii 3 = 0 pentru ca el este un mare 0! Dar, pt ca mereu exista un „dar”, avem solutia de referendum de demitere. 40.000 de semnaturi si am terminat cu neterminatul acesta de brailean!
Tânăr din Bacău a zis
Din păcate mi-am pierdut speranța pentru orașul nostru Bacău …
Vedem mai tot timpul prin reportaje exemplul altor comunități, unele mult mai mici ca BC, care se dezvoltă neincetat cu ajutorul fondurilor europene atrase eficient.
Orașe precum Reșița, Horezu, Vâlcea, Alba Iulia etc au evoluat radical in ultimii ani.
De Oradea nici nu mai zic, că este cu totul în altă ligă față de Bacău și are un lider de excepție.
Celebra comună Ciugud, care are zonă industrială cu parcuri logistice și arată ca un orășel din Vest și cu demografie in creștere, dă clasă multora! Exemplele sunt multe, din păcate mai puține din zona Moldovei.
Toate aceste localități au oameni capabili și pasionați la conducerea lor, care au creat echipe de zeci de angajați pentru atragerea de fonduri europene.
De ce nu există și la Bacău o astfel de echipă și dacă există, unde sunt proiectele ??
Nu suntem tot oameni, tot români ? De ce alții pot și noi nu ?
Bacăul a ajuns o rușine, un oraș trist, murdar, depopulat, adormit, fără oportunități pt tineri și salarii de mizerie. La ce scădere demografică are, probabil că în următorii ani Bacăul va ajunge sub 100.000 de locuitori de la aproape 200.000 la inceputul anilor 90.
Anii trec, primarii și partidele vin și pleacă și lasă orașul din ce in ce mai adâncit în probleme. Nu vedem interes, nu vedem proiecte, nu vedem nimic bun pt oraș. Ne „mândrim” cu un aeroport, o șosea de centură și o insulă de agrement (neterminată). In 3 decenii, atât avem de arătat concret… Dezamăgitor și insuficient.
Ce poate face un tânăr în Bacău? Să muncească pe rupte pe minim pe economie probabil… Să nu mai zic de oferta culturală/divertisment/timp liber care nu cred că mulțumește nici măcar pe pensionari… Este aproape 2022, un Mall amărât și un parc neingrijit nu mai satisface pe nimeni.
Bine că avem centură și aeroport ca să plecăm repede din oraș fara a mai privi înapoi…
Bilic a zis
Ciugus, Horezu, Reșița sunt departe. Putem privi aici lângă noi. Romanul acum 15 ani era un cătun prăfuit. Acum e la secole în fata iar cătunul e Bacăul.
Tânăr din Bacău a zis
Mă bucur să aud asta. Deci din nou, un exemplu de dezvoltare al unei localități mai mici și cu mai puțină putere economică dar care a făcut alegerile potrivite. Felicitări Romanului !
Nu pot înțelege de ce nu se pune accentul mai mult pe aceste fonduri europene.
Ok, știm că orașul este sărac, oamenii activi au plecat, sunt puține companii și puține investiții, automat rezultând în puține fonduri la bugetul local.
Ok, înțeleg și că la centru, la București, pe nimeni nu prea interesează de Bacău și de Moldova în general. Aparent acesta este blestemul regiunii noastre, de a fi considerați ultimii. Așadar, iarăși puține fonduri de la bugetul de stat alocate pt noi, cu veșnicul bambilici de rigoare. Ba facem autostradă, ba nu facem, ba e la timp, ba se intârzie, sunt bani, nu mai sunt și tot așa.. Trec anii, se schimbă conducerea, iarăși o luăm de la capăt.
Prin urmare avem aceste 2 aspecte care ne trag în jos. Deci, soluția clară este să atragem fonduri, care nu depind nici de centru, nici de economia locală, nici de nimic. Doar de noi înșine, însă trebuie oameni capabili și meticuloși să facă proiecte de nota 10 pt a fi aprobate. UE nu aruncă banii pe geam. Nu ca în cazul insulei când s-au pierdut fondurile pt că cineva nu a trimis la timp ce era necesar…. In secolul vitezei și al digitalizării, la Bacău „ne-a mâncat câinele tema” …
Și uite așa ne iau fața alții mai mici dar cu mai multă ambiție și profesionalism. Bravo lor !
Adelina Cretu a zis
Nu mor caii când vor CÂINII!
Vă amintiți cine a spus asta?
NEURONUL a zis
Complet si corect comentantariul domnului „TANAR DIN BACAU”.Felicitari EXCELENȚA!!!