Potrivit unui bilanț al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în primele 6 luni ale anului 2024, în județul Bacău au avut loc mai puține furturi și accidente rutiere, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.
În privința infracţionalității, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău indicatorii statistici prezintă, pentru primele 6 luni ale anului 2024, o diminuare cu 7,2% a infracţiunilor sesizate. În perioada analizată, a crescut numărul de infracţiuni descoperite în flagrant delict, la 854, reprezentând 13,3 % din totalul infracţiunilor sesizate.
Din totalul infracţiunilor sesizate, 53,9% au fost înregistrate în mediul urban, iar 45,1% în mediul rural. Furturile din locuințe au înregistrat o scădere cu 21,6 %, furturile din buzunare cu 12,8 %, iar cele din auto cu 33,8%.
Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în județul Bacău, în primele 6 luni ale anului 2024, au fost organizate 591 de acţiuni preventive. Ca urmare a acestor activităţi preventive, precum şi în urma celor desfăşurate zilnic, au fost întocmite acte de sesizare pentru 601 fapte de natură penală, dintre care 254 la regimul circulaţiei şi 347 de altă natură.
De asemenea, au fost aplicate 27.397 sancțiuni contravenționale, au fost reținute 3.248 de permise de conducere, retrase 1.425 de certificate de înmatriculare și indisponibilizate 183 de vehicule. În primele 6 luni anul 2024, au fost înregistrate mai puține accidente rutiere față de perioada similară a anului precedent. Principalele cauze generatoare de accidente au fost indisciplina pietonilor, neacordarea de
prioritate și abateri săvârșite de bicicliști. (sursa: comunicat de presă IPJ Bacău)
TotEu a zis
Normal ca sunt mai putine infracțiuni. La sectia 2, la intrare, te intampina un politist, care iti da impresia ca are meseria de a te descuraja sa faci plangere.
Nu sunt plangeri, nu sunt cazuri= nu s-a intamplat nimic.
Observator a zis
Lucrurile încep încet încet să-și reintre în normal după ce marii urmași ai Bratienilor au adus la cârma acestei instituții fel și fel de mascote de pe la Suceava și Roman și mai apoi arbitri de fotbal!
Statul Paralel a zis
Stai liniștit ca acum Bratienii și-au detașat arbitrii prin alte părți unde încearcă să răspundă în continuare la comenzi și se dau de ceasul morții să rămână în gratii
o să aibe curând niște surprize!
Cearly a zis
Normal ca asa ii daca acopera hotii !