Lucrările de reabilitare începute la Casa Sterian continuă în ritm de melc. Arhiepiscopia Romanului a preluat imobilul în 2014, de la Vanel Exim, contra sumei de 250.000 de euro, și a susținut că în 2 ani lucrările de reabilitare vor fi gata.
Primăria a dat inițial aproape 80.000 de euro de la buget pentru reabilitare, deși clădirea este a bisericii. Apoi însă, municipalitatea nu a mai pus umărul, iar ritmul lucrărilor a încetinit, pentru că Biserica nu obișnuiește să plătească din buzunarul propriu.
„Lucrările se fac la interior, s-a ajuns la mansardă, dar este costisitor, în special din punct de vedere al obținerii tuturor avizelor de la minister. După evaluările noastre, trebuia să fie gata, dar investiția este una mare”, a declarat pr. Daniel Zamfir, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei. Acesta nu a comentat decizia primăriei de a nu mai finanța în ultimii ani lucrările.
Imobilul, construit în 1910, situat pe strada Mihai Eminescu, se remarcă printr-o arhitectură originală, cu turnuri şi alte detalii care dau aspectul unui castel medieval și ar urma să devină un sediu de coordonare al activităților bisericești.
Mai puțin bani de la autoritatea locală
Consiliul Local Bacău a alocat chiar după preluarea imobilului de către Arhiepiscopie suma de 350.000 de lei, drept „sprijin al eforturilor de reabilitare, interesul comun fiind acela de a reda publicului acest imobil cu o unicitate aparte, incontestabilă”, după cum declara la acel moment purtătorul de cuvânt al primăriei. Suma de circa 78.000 de euro ar fi acoperit bună parte din lucrările de reabilitare, evaluate de reprezentanții bisericii, atunci, la circa 100.000 de euro.
În ultimii doi ani și jumătate, în schimb, sprijinul financiar dat bisericilor a scăzut semnificativ, iar reabilitarea promisă în doi ani nu s-a finalizat nici acum.
„Eu personal m-aș bucura ca acest proiect să fie susținut, pentru că Bacăul are puține clădiri de patrimoniu. Dacă s-ar găsi cadrul legal și în limita bugetului, ar fi bine, ca noi, autorități locale, să pune umărul la refacerea ei, dar și, de exemplu, a clădirii în care funcționează Teatrul Bacovia pe care vrem să o achiziționăm și să o refacem”, a declarat Ilie Bîrzu, consilier local PNL, unul dintre susținătorii vocali din fosta administrație a lucrărilor făcute de biserici, cu ajutorul banilor de la bugetul local.
1233 a zis
Din ce țară sunteți frățică? Nu știți că biserica doar primește bani și nu dă?
GETA MIRON a zis
De ce a luat-o biserica si plateste primaria ?Tb. luata de primarie si facuta un muzeu ca in Bacau mare lucru nu ai ce vizita !