• se numără și porcii tăiați după 1 decembrie
Constantin Schrenck, director adjunct al Direcției Județene de Statistică (DJS) și șef al Secretariatului Tehnic al Comisiei Județene de Recensămînt, a inspectat ieri modul în care se derulează în comuna Luizi Călugăra Recensămîntul General Agricol (RGA). „Am rămas extrem de plăcut surprins de faptul că toți locuitorii comunei colaborează foarte bine cu recenzorii, în special datorită sprijinului oferit de preotul bisericii romano-catolice din Luizi Călugăra”, a declarat Constantin Schrenck. De la localnici, el a aflat că țăranii au fost instruiți de preot să nu refuze recenzarea și să colaboreze pentru ca rezultatele să reflecte realitatea. De asemenea, autoritățile locale au popularizat RGA prin stația de radioficare existentă la Luizi Călugăra, așa încît recenzorii au avut de a face cu niște țărani foarte bine informați despre procedurile de înregistrare.
În județul Bacău, nu au fost semnalate cazuri de refuz din partea țăranilor sau administratorilor de exploatații agricole. Singurele neclarități au fost legate de declararea animalelor sacrificate după 1 decembrie. Constantin Schrenck spune că unii gospodari s-au declarat nedumeriți că trebuie să declare porcii tăiați de la începutul acestei luni. Explicația este că momentul de referință al RGA este 1 decembrie și se înregistrează toate animalele existente la acea dată, indiferent că au fost sau nu sacrificate între timp. Cît despre teama unor țărani că înregistrarea datelor reale ar aduce după sine impozite, Schrenck precizează dă „datele obținute la RGA vor fi folosite în scop pur statistic, numele și datele despre averea oamenilor fiind confidențiale”. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns