Intenția autorităților locale de a constitui în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău un centru de excelență în domeniul radioterapiei s-a blocat odată cu schimbarea guvernului. Recent deschisă, Radioterapia are nevoie de o extindere, prin achiziția unui al doilea generator de particule și construcția unui nou buncăr.
Deputatul Lucian Șova (PSD), fost membru în Consiliul de Administrație al SJU Bacău, a relatat sâmbătă, într-o conferință de presă, că încă din 2012, când spitalul a fost preluat de autoritățile județene, s-a căutat o soluție de înlocuire a reactorului vechi. S-au verificat mai multe variante de finanțare a investiției, dar banii s-au găsit abia după instalarea Guvernului PSD. Șova a mai precizat că tot social democrații au identificat soluții pentru finanțarea tratamentului care aduce alinare bolnavilor de cancer.
Inaugurată în mai 2017, noua secție de radioterapie, singura din țară care funcționează într-un spital județean, și-a dublat anual numărul pacienților tratați, iar în 2019 i-au trecut pragul 700 de bolnavi, pe care s-au aplicat 20.000 de proceduri.
Potrivit deputatului Lucian Șova, radioterapia este cel mai important centru de profit al SJU. Cele două milioane de lei, cât este profitul pe 2019, pot fi cheltuiți pentru alte activități medicale subfinanțate sau pentru tratamente costisitoare.
Pentru că a crescut adresabilitatea (numai în județul Bacău sunt circa 9.000 de bolnavi de cancer), s-a decis extinderea secției de radioterapie prin achiziția unui al doilea generator de particule și construirea unui al doilea buncăr. Achiziția publică pentru construirea noului buncăr este aproape finalizată, iar lucrarea va fi finanțată de Consiliul Județean Bacău.
Finanțarea pentru generatorul de particule urmează să fie asigurată de Ministerul Sănătății, iar contractul de furnizare a fost semnat în urmă cu trei luni.
„Guvernul României are datoria să finanțeze cumpărarea celui de-al doilea generator. Trebuie să dea banii, pentru ca secția de radioterapie să poată trata 1.400 bolnavi de cancer anual”, a afirmat Șova. Potrivit deputatului, banii ar fi urmat să fie alocați la ultima rectificare bugetară a guvernului PSD, însă s-a produs schimbarea, iar guvernul PNL a făcut o rectificare de buget, însă nu a mai alocat fondurile, prin intermediul Ministerului Sănătății.
Pentru deblocarea finanțării extinderii secției de radioterapie, deputatul Lucian Șova a cerut implicarea prefectului Liviu Miroșeanu, consilier județean PNL până în urmă cu câteva zile.
doina a zis
Cel mai probabil ,se va face centrul de excelenta la cluj,la fel ca si sala polivalenta.