Una dintre cele mai interesate „inițieri” este fără îndoială cea a piloților. Botezul lor are loc pe aerodrom, imediat după primul zbor la simplă comandă. Veteranii pregătesc un pat imens de spini, iar novicele este așteptat să coboare. Apoi, el este dezbrăcat de combinezon, uneori și de pantaloni, și este pur și simplu aruncat pe patul pregătit dinainte. Orice pilot știe ce-l așteaptă după primul zbor. Niciunul însă nu se sustrage botezului. Practic acesta este semnalul că a intrat în breasla piloților. „La mine a fost un pat mai vechi și se uscaseră spinii. Al dracului au fost de dureroși. Mi i-a scos soția cu penseta după aceea timp de cîteva ore. Se spune că dacă sînt verzi sînt mai puțin dureroși, dar eu am avut parte de unii uscați și foarte ascuțiți”, ne spune Mihai Cara. „Ai mei erau verzi și foarte ascuțiți. A avut de lucru cineva după aceea…”, suspină încă, la amintirea durerosului botez, și Eugen Botez. Am încercat să aflăm semnificația teribilului botez. „În felul acesta le arătăm noilor noștri colegi ce-i așteaptă jos, dacă nu stau în aer”, ne spune o voce hîtră din noapte. (Marius D)
Lasă un răspuns