Doar opt partide s-au disputat în prima zi a Campionatelor Naționale Universitare de la Sala de Atletism din Bacău. Între pugiliștii care au urcat în ring s-au aflat băcăuanii Irinel Olaru (cat. 64 kg), Alexandru Cuciureanu (cat. 64 kg) și Alexandru Machidon (cat. 91 kg). Marți, de la ora 16.00, se anunță o gală lungă, cu meciuri la toate categoriile, și deosebită prin spectatorii de seamă ce s-au anunțat: noul președinte al FR Box – Leonard Doroftei, alături de alți foști campioni mondiali, Francis Vaștag și Marian Simion. Oficiile de gazdă le vor face primarul Romeo Stavarache și viceprimarul Dragoș Luchian.
Trei mari speranțe la aur
Olaru l-a tocat cu lovituri la corp pe Gabriel Lică (Comteh Slatina), până când adversarul său a fost numărat, iar arbitrul de ring Alexandru Coneru (Oradea) a considerat că partidei îi trebuie pus punct; victorie prin inferioritate (RSC) a lui Olaru, în repriza întâi.
Alexandru Cuciureanu a fost boxerul cu cea mai mare explozie în braț din toată gala. El l-a atacat furibund, din primele secunde, pe Ionuț Borgovan (CSM Bistrița). La un moment dat, acesta a recepționat o lovitură puternică la corp (și a acuzat, nejustificat, un pumn sub centură), iar arbitrul de ring Vasile Panțică (București) l-a numărat; după aceea, Borgovan a încasat alte serii dure, ceea ce a determinat oprirea meciului prin RSC I.
În fine, Alexandru Machidon și adversarul său Visarion Badea și-au împărțit pumni năpraznici în prima repriză a meciului din cadrul cat. 91 kg. Treptat, Machidon a început să lovească mai mult și mai devastator, în timp ce bănățeanul se epuiza pe măsura trecerii secundelor. Badea a rămas cu greu pe picioare în repriza a doua, dar nu s-a mai dus la mijloc în a treia; victorie a lui Machidon prin abandon în R. III.
O gală plăcută
Toți pugiliștii au luptat cu mult curaj și au oferit dispute interesante, deși nu de mare clasă. Cam șase din opt au fost puternic dezechilibrate valoric. Între acestea s-au numărat partidele băcăuanilor, cu mențiunea că Borgovan și Badea nu ni s-au părut deloc slabi. Un meci tipic pentru doi pugiliști diferențiați clar valoric a fost cel de la 81 kg dintre Brian Lupu (Timișoara) – un sportiv în formă și cu abc-ul boxului bine însușit, și Andrei Lungu – un tip corpolent, cu o forță brută considerabilă, dar cu o tehnică nici măcar rudimentară; dâmbovițeanul s-a repezit orbește, căutând un KO norocos, însă Lupu s-a eschivat mereu și a punctat pe contre; după două reprize, Lungu era complet epuizat, nu-și mai putea ridica brațele și n-a mai început repriza a treia.
REZULTATELE PRIMEI GALE A CN UNIVERSITARE
* Cat. 60 kg: Flavius Iacob (CSM Pitești) b.p. Constantin Ioan (Metrorex București);
* Cat. 64 kg: Irinel Olaru (Bacău) b. RSC I Gabriel Lică (CS Box Comteh Slatina);
* Cat. 64 kg: Flavius Stoica (Banatul Timișoara) b.p. Marian Duha (CSM Timișoara);
* Cat. 64 kg: Alexandru Cuciureanu (Bacău) b. RSC Ionuț Borgovan (CSM Bistrița);
* Cat. 81 kg: Brian Lupu (Banatul Timișoara) b. ab. III Andrei Lungu (CSM Târgoviște);
* Cat. 81 kg: Roberto Stângă (CSM Ploiești) b. ab. I Dorin Medeșan (Ring Box Tg. Mureș);
* Cat. 91 kg: Alexandru Machedon (Bacău) b. ab. III Visarion Badea (Banatul Timișoara);
* Cat. plus 91 kg: Lucian Atănăsoaie (CS „Nicu Gane” Fălticeni b.p. Mario Daniel Crețu (Box Conteh Slatina).
Peter KELMANN
Lasă un răspuns