Pugilistul Mihai Nistor (CSM Bacău 2010) a cucerit titlul mondial împreună cu echipa clubului Astana Arlans (Kazahstan), după finala disputată contra formației ucrainene Otamans. Scorul finalei World Series Boxing (denumirea oficială a competiției organizate de Asociația Internațională de Box Amator – AIBA) a fost de 6-5 pentru Astana Arlans. Mihai Nistor (cat. plus 91 kg) a pierdut la puncte partida cu campionul olimpic și mondial Oleksandr Usyk, însă contribuția sa la succesul final al kazahilor a fost importantă, el câștigând partidele din optimile și sferturile de finală, în prima învingându-l pe vicecampionul olimpic Clemente Russo. Cealaltă înfrângere a campionului român a fost contra francezului Tony Yoka, vicecampion mondial de tineret în 2010. Trebuie amintit că Mihai Nistor are doar 22 de ani, vârstă la care și-a trecut în palmares și o medalie de bronz la Europenele de Seniori din 2011.
„Mihai Nistor este unul dintre cele mai promițătoare produse ale boxului romanesc. El are în față șansa unei cariere remarcabile. Este un sportiv care poate deveni model în demersul de scoatere din umbră a boxului românesc. Sper ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, Mihai sau un alt român, să facă parte dintr-o echipă din România care să lupte în World Series Boxing. CSM Bacău 2010 și Primăria Bacău fac toate eforturile ca pugilistul să rămână în Bacău și să nu pregătim doar boxeri pentru export. Ne bucurăm că putem oferi condiții pentru susținerea unui astfel de performer.
Avem nevoie de câte un Nistor și în alte ramuri sportive, care în acest moment sunt în cadere de imagine” – a declarat Gabriel Lupu, directorul CSM Bacău 2010.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns