Ultimele declarații ale prefectului Liviu Miroșeanu au stârnit iritare la vârful Consiliului Județean, care a transmis presei un „rechizitoriu” al greșelilor pe care instituția i le impută reprezentantului Guvernului.
Într-un comunicat de presă de vineri, prefectul Liviu Miroșeanu a spus că unele declarații ale lui Adrian Popa, managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, publicate de Ziarul de Bacău, arată incapacitatea actualei echipe de conducere de a rezolva problemele curente și de a asigura echipamente de protecție necesare corpului medical și a materialelor de dezinfecție de care unitatea sanitară are nevoie. Ieșirile în spațiul public prin care anunță dificultăți în aprovizionare nu reprezintă altceva decât o expresie a incompetenței sau o sabotare fățișă a activității SJU Bacău, a considerat prefectul județului.
„Îi solicit domnului Adrian Popa, câtă vreme este directorul Spitalului Județean de Urgență Bacău, să dea dovadă de responsabilitate, sau, dacă se simte depășit, să-și dea demisia! Asemenea ieșiri au darul de a zădărnici eforturile tuturor celor de bună credință care, în această perioadă, își fac datoria cu maximă responsabilitate”, a mai declarat prefectul Miroșeanu.
Potrivit prefectului, „materiale de protecție, inclusiv pentru Spitalul Județean de Urgență, există în depozitele Unifarm și cele ale Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, așa cum a arătat și premierul României, Ludovic Orban”.
Brașoveanu, despre prefectul „fake-news”
Sâmbătă dimineață, președintele Sorin Brașoveanu a transmis presei un răspuns la afirmațiile prefectului Liviu Miroșeanu, în care sunt amintite problemele identificate de Consiliul Județean în activitatea reprezentantului Guvernului în teritoriu:
Domnule prefect ”Fake News” Miroșeanu, când faceți ceva pentru județul Bacău și spitalele care se bat cu COVID 19?
– Am atras atenția în mai multe ocazii prefectului Liviu Miroșeanu că și județul Bacău există pe harta României, că în contextul pandemiei de COVID-19, Consiliul Județean Bacău a alocat fonduri din bugetul propriu și a suportat cheltuielile necesare pentru aceasta perioadă și că are nevoie de sprijinul Guvernului României pentru continuarea investițiilor.
– Din păcate, de aproape jumătate de an, de când ați fost instalat prefect, Județul Bacău dar și majoritatea primăriilor din județ nu mai primesc niciun sprijin de la nivel central. La bugetul pe acest an, Guvernul PNL a alocat cu 60 de milioane de lei mai puțin, față de cât a alocat Guvernul PSD la bugetul pe 2019.
– Am sperat să văd o minimă implicare a dumneavoastră la ultima rectificare de buget a Guvernului Orban. Trebuie să explicați băcăuanilor cum Județul Vaslui a primit 23,6 milioane de lei, iar Județul Bacău, 0 lei. (vezi anexa)
– Îl atenționez pe fostul consilier județean Miroșeanu că trebuie să termine cu bâlbele, cu amatorismul și atacurile nefondate la adresa specialiștilor Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, care au reușit prin propriile eforturi, cu sprijinul Consiliului Județean Bacău, unde majoritatea este asigurată de PSD, să țină departe unitatea spitalicească de infectarea cu COVID-19.
– Noi am finanțat în această perioadă, 15 echipamente complete ATI, cu 2,5 milioane de lei, sprijinim împreună cu Primăria Bacău, investițiile pentru dotarea și punerea în funcțiune a etajelor 4 și 5 de la Spitalul Municipal Bacău, pentru bolnavii de COVID-19, am alocat fonduri din bugetul propriu al CJ pentru stimulentele acordate medicilor, pentru cazarea și masa cadrelor medicale care stau izolate de familii, aflate în prima linie a luptei cu noul coronavirus, pentru echipamente medicale și pentru asigurarea sănătății băcăuanilor!
-Ați atacat conducerea SJU Bacău, pe motiv că au fost alocați 440 de mii de lei pentru această unitate spitalicească și că banii nu ar fi fost folosiți . Banii au fost alocați pe 13 aprilie și până în prezent s-au făcut achiziții și comenzi de 418 mii de lei.
– La Unifarm, la care făceați referire, nu sunt pe stoc acum halate chirurgicale, halate de vizitator, botoși și măști FFP3. Decât sa aduceți critici nefondate la adresa managerului mai bine v-ați fi informat și implicat in găsirea de soluții pentru a debloca situația.
– Domnule prefect Miroșeanu, pe 9 martie când în județul Bacău nu exista nicio persoană infectată cu COVID-19, ați transmis că patru persoane au fost vindecate deja.
– Vă reamintesc domnule prefect Miroșeanu că sunteți direct responsabil pentru scandalul de la N.V. Karpen, când – la propunerea d-voastră – au fost evacuați elevii din internat, fără ca la acel moment să existe un risc iminent, așa cum este acum.
– Sunteți contrazis de șefii dumneavoastră de la București, pe 12 Martie declarați că la Bacău nu se impune Declanșarea procedurilor pentru starea de urgență, deși vă solicitasem că trebuie să luăm responsabil toate măsurile din timp atât în CJSU cât și la întâlnirea cu primarii, pe 16 Martie ne aflam în starea de urgență decretată de președintele Iohannis.
– Pe 22 aprilie, Grupul de Comunicare Strategică, după informațiile oferite de subordonații dumneavoastră, a transmis că numărul infectaților este de 150 de persoane în județul Bacău, iar joi, ar fi ”crescut” la 134.
– Bâlbele continue, nepriceperea și lipsa de experiență își spun cuvântul în cazul dumneavoastră, care ocupați o funcție al unui Guvern de tranziție, pe care l-a ”salvat” de la desființare și alegeri anticipate doar infecția care a cuprins lumea!
– Domnule prefect al județului Bacău, Liviu Miroșeanu, când aveți de gând să faceți ceva pentru băcăuani?
Zeg a zis
Pana prin 2015 erau cu „escu”, acum sunt cu ” Aaa, nu!”, ” la anu’ ” sau pur si simplu „nu!”
el capone a zis
Domnilor politicieni BACAUANI faceti ceva pentru acest oras ca moare totul, nu va bateti joc de oameni. BENEA, PALUR, BRASOVEANU, MIROSEANU treziti-va, lasati polemicile din presa, de pe internet si apucativa de treaba AJUNGE cat mintiti bacauanii.
Victor a zis
Nu cred ca mai exista un bacauan cu un minim de educatie sa mai aiba incredere in vreun lider PSD din municipiul ori judetul nostru!
Vasile a zis
Problema e alta. Ca nu cred ca mai are nimeni incredere in niciun politician. Nici nu stiu care sunt mai nocivi PSD sau PNL. Iar alte variante nu sunt. La ultimele alegeri mergeam la vot parca sa aleg intre streang si otrava 🙂
STAN a zis
La cum se misca acum si pnl-ul este umar la umar cu psd-ul .
Nu este nici o diferenta.
Gargara, mistocareala ieftina (foarte ieftina) si niste figuri triste si nule, aceleasi de douazeci de ani, in ambele tabere.
Bla a zis
Ce urmaresc ? ….
Politichix a zis
Cred ca e a mia oară când văd un comentariu care spune, rezumând, ca ești prost dacă votezi PSD și deștept dacă votezi PNL… e singura lor placa. Cam cât de limitat sa fii sa ai un singur mesaj și la discriminatoriu și inept? Se cam vede cam cât, după măsurile luate acum
gogu a zis
pt ca asta le cere electoratul…asta e nivelul societatii…
Cetatean a zis
Sa le spuna cineva astora din clasa politica (Ca e mai greu sa-i numim domni) ca alegerile locale si parlamentare s-au decalat. Sa lase naibii campania si sa faca ceva ca lumea o sa uite de atacurile lor politice in media si o sa-si aminteasca doar ca s-au ciondanit ca chiorii. Acum doar ca produc material media, nu ne ajuta cu nimic in criza asta de Covid 19. In loc sa ae bata care sa ajute mai mult judetul Bacau, ei baga batul prin gard unu altuia. FELICITARI!! vom tine minte si la momentul respectiv… pana atunci mai multa actiune vedem de la ONg-uri , biserica si alte categorii , culmea care nu sunt la putere si nici nu e job-ul lor curent sa se ocupe de binele cetatenilor
Un om a zis
Domnilor! O minimă decență! Apelative de genul „fake news” nu își au locul în asemenea situații! Mai bine v-ați strădui împreună să rezolvați situația. Știm cu toții din vina cui s-a ajuns în situația aceasta… Sunteți acolo pentru a veghea ca situația să fie sub control, nu pentru circul politic. În asemenea timpuri sunteți oameni, în primul rând, sunteți cei care aveți cum să ne asigurați că lucrurile sunt așa cum ar trebui să fie. Minimă decență!