Prefectul județului, Lucian Bogdănel, a contestat în instanță hotărârea Consiliului Local nr. 518 din 12 decembrie 2022, privind aprobarea rețelei școlare din municipiul Bacău. Asta, deoarece, în urma unui amendament propus de primarul Lucian Stanciu-Viziteu, Consiliul Local a votat rețeaua școlară pe anul viitor și nu pe anul în curs, așa cum scria în proiect. „Hotărârea adoptată de Consiliul Local este nu doar nelegală, ci și inaplicabilă – o aberație administrativă în toată puterea cuvântului”, a declarat prefectul Bacăului, într-o conferință de presă susținută astăzi, împreună cu șefa ISJ Bacău, Ana-Maria Egarmin.
Lucian Bogdănel susține că s-a ajuns în această situație în urma unei „bulibășeli” stârnite de primarul Bacăului, pe care îl acuză, alături de majoritatea USR – PNL că nici măcar nu citește proiectele de hotărâre de la mapă.
Aleșii locali au fost induși în eroare de amendamentul propus de primar, au votat in corpore amendamentul (21 voturi „pentru”) și, în bulibășeala creată în ședința CL, s-a ajuns la o hotărâre care nu are nicio legătură cu proiectul transmis, în prealabil, consilierilor.
Concluziile sunt dezarmante: inițiatorul proiectelor de hotărâre nu citeşte proiectele de hotărâre pe care le propune spre dezbatere în CL. Nici primarul, nici viceprimarii și nici aleșii nu au lecturat, cu atenție, proiectul de rețea școlară – ar fi văzut, singuri, că între proiect și propunerea de amendament formulată de edil nu e nici cea mai mică legătură. „Eminentul” matematician Viziteu a mai dat odată cu bâta în baltă, cam ca la bugetul pe 2021, când a suferit o înfrângere lamentabilă în instanță, privând Bacăul de buget aproape jumătate de an.
Înainte de a oferi „sfaturi utile” prin comunicate de presă redactate la partid viceprimarul Miroșeanu și colegii săi puteau citi proiectul de hotărâre privind rețeaua școlară: ar fi sesizat anomalia din amendamentul lui Viziteu și ar fi putut propune corectarea ei.
Refuz să cred că cei prin al căror vot s-a aprobat un amendament care a dus la o hotărâre profund nelegală pot da sugestii Instituției Prefectului cum și ce să acționeze în instanță. Avem un viceprimar care de 2 ani face figurație în primărie și care nu a ajuns încă la etapa de a reuși să parcurgă proiectele de hotărâre pe care le votează. Cam ăsta e nivelul administrației Viziteu – USR – PNL.
a declarat prefectul Lucian Bogdănel
Școala Nicu Enea rămâne cu personalitate juridică
Una dintre urmările acțiunii Prefecturii este faptul că Școala „Nicu Enea” rămâne cu personalitate juridică. Prefectul Bogdănel a insistat că ISJ Bacău a solicitat de la început menținerea personalității juridice a școlii, în asentimentul părinților și profesorilor unității de învățământ. De altfel, Ana-Maria Egarmin, șefa ISJ Bacău, a pus la dispoziția presei și documente în acest sens, arătând că avizul ISJ pentru rețeaua școlară conținea această precizare (foto jos)
Hotărârea este suspendată de drept. Școala Nicu Enea rămâne cu personalitate juridică așa cum a cerut, prin avizul conform dat în septembrie, Inspectoratul Școlar Județean.
Țin să subliniez, pentru corecta informare a opiniei publice și pentru a înlătura orice urmă de echivoc, că în avizul conform dat de IȘJ Bacău școala Nicu Enea figurează cu personalitate juridică (la poziția 53 din tabel). Deci Inspectoratul Școlar a cerut menținerea personalității juridice a școlii, nicidecum arondarea ei la altă unitate educațională.
În calitate de prefect al județului Bacău mă voi implica personal în „pilotarea” subiectului rețelei școlare a municipiului Bacău – rețeaua trebuie să fie expresia unei dezbateri publice transparente, a unei consultări oneste și reale a factorilor implicați, nu „victima” unei corespondențe birocratice care, așa cum am văzut la ședința din 12 decembrie, sfârșește ca la telefonul fără fir. Avem o responsabilitate majoră față de elevii, cadrele didactice și părinții acestui oraș, iar rețeaua școlară trebuie să reflecte – întocmai – această responsabilitate!
a mai declarat Lucian Bogdănel
Kross a zis
Decat sa inchizi scoli,nu mai bine atragi copii din alte zone ale judetului unde nu se face scoala ?Daca nu atragem din timp,o sa ne trezim ca nu mai avem populatie.
Mihai a zis
Doamna de la ISJ e precum pesonajele de sezon din alaiul datinilor, cand partidul cere apare intr-o poza ca ‘asa trebuie’. Ii prevad un viitor politic de succes, capul plecat asigura pozitii caldute chiar si la Bucuresti.
Tot Inainte! a zis
Bocanel doctor in istorie la Chisinau. Cum se numeste lucrarea de doctorat?
Adrian a zis
Domnule Prefect și doamna de la ISJ vă recomand să verificați ce se întâmplă în licee mai ales la doamna din echipa PSD membra partidului Lungu D. de la Colegiul Mihai Eminescu și cu Șușanu sau cum fumegă directorul Bazu în birou cu TV la m2 diagonala. Lăsați gargara ieftina și politicianiste și verificați neregulile și nu luptele cu Viziteu. Rușine ce oameni ai băgat pe funcții.
Putin a zis
Calul moare de drum lung, și prostul de grija altora ! Bănuiesc că ești în extaz măi Adriane….
Știi tu ceva,dar la final strugurii îs prea acrii pentru tine 😂😂😂
elavali a zis
Corect! Mergeți și pe la Antipa sa vedeți cum doarme Ciofu în birou sau când nu doarme, înjură ca un birjar prin curtea școlii.De performanță nici vorbă,ce procent de promovabilitate are la bacalaureat?
Popovici Costel Ciprian a zis
Doamnă Ergamin ați auzit că școala din cartierul Șerbănesti spre Letea Veche s-a închis ? Îmi spuneți vă rog frumos , de ce s-a închis ?
Ana-Mary a zis
Ce s-a inchis? Unde s-a inchis? O scoala? sunt deschise restul, traiasca partidul, urmariti-ma pe FB, urmariti partidul!!!
John a zis
Ce curățenie s-ar face în politică dacă s-ar introduce teste de inteligență și un prag minim de trecut pentru oricine vrea o funcție publică! Am avea alți senatori, alți primari, alți prefecți, alți inspectori școlari…. Altă țară, ce mai!
edmond a zis
Baiat istet Viziteu, prin amendamentul lui a salvat practic scoala Nicu Enea.
Rar ti-e dat sa citesti atatea minciuni si dezinformari intr-un singur articol.