De duminică, Ukraina (scriu astfel numele acestei țări moșite de NKVD, Stalin și Hrușciov pentru a sublinia că este doar un „ținut de hotar”) s-a inflamat peste măsură. Cu lideri agresivi (unii foști condamnați pentru corupție), gata să amenințe în stânga și-n dreapta (să ne amintim declarațiile belicoase la adresa României de prin 2000…), însă incapabili să administreze o profundă criză socială, economică și etnică, statul acesta artificial (creat din furăciuni teritoriale de la Polonia, Lituania, România și Rusia) a adus omenirea în pragul unei conflagrații. Nu ar trebui să uităm că prima măsură a „democraților” (care astăzi cer ajutor împotriva rușilor), când au venit la putere prin alungarea președintelui Ianukovici, a fost să desființeze legea care proteja minoritățile și au interzis folosirea limbilor materne în școli și instituții culturale. Trebuie să fii ori inconștient, ori fascist ca să iei o astfel de măsură când estul Ukrainei înseamnă 80 la sută populație rusofonă! Iar după consumarea „Dosarului Crimeea” toți acești conaționali au fost tratați ca dușmani ai patriei, trădători în solda Rusiei. Așa se explică de ce locuitorii din Donețk, Luhansk și Harkov – cele mai mari orașe din est – au ieșit în stradă și au cerut independența teritoriului. Declararea „Republicii Populare Donețk” și arborarea steagurilor rusești pe clădirile oficiale ocupate de răsculați este (și) rezultatul abordării eronate de către Occident a problematicii din zonă.
După mai bine de o lună în care Rusia a jucat șah cu Uniunea Europeană și SUA, nu am consemnat vreo decizie majoră a Vestului, vreun program clar de negociere și aplanare a conflictelor. La cererea Kievului (cetate-leagăn pentru primul cnezat rus), luni a avut loc o convorbire telefonică între miniștrii de externe Serghei Lavrov și Andrei Deșcița. Moscova a atenționat Kievul că proasta gestionare a situației din estul Ukrainei poate duce la război civil și a sugerat inițierea unei ample dezbateri naționale în care să fie implicate toate formațiunile politice din țară și reprezentanții minorităților. Lavrov a promis neutralitatea forțelor ruse câtă vreme ukrainienii nu vor declanșa un masacru în rândul protestatarilor care cer independența.
Americanii, incapabili să vină cu o propunere viabilă (diplomatică, politică și economică), repetă (prin Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe), ca un patefon îmbătrânit, aceeași cerință confuză: „Rusia să își retragă trupele de la granița cu Ukraina!”… Păi rușii sunt pe teritoriul țării lor și încearcă să-și asigure apărarea față de o zonă aflată în pragul războiului civil. Americanii, în schimb, sunt la 20 de mii de kilometri de SUA, cu trupe masate cât mai aproape de granița Rusiei. De asemenea, nici Kievul, nici Occidentul nu au negat faptul că autoritățile ukrainiene au trimis trupe în estul țării și că sub stindardul oficial acționează (în uniformele unității Sokol) aproximativ 150 de specialiști militari americani angajați ai prea-cunoscutei firme de securitate Greystone. Împreună cu aceste forțe se află și grupul combatant armat „Pravi Sektor”, formațiune paramilitară ultranaționalistă. În asemenea condiții te întrebi cine ce trupe trebuie să-și retragă? Și – de asemenea – cine dorește un dialog real, menit să stopeze drumul către o catastrofă mondială? În consecință, noi, cei care nu suntem (încă!) direct implicați în evenimente, ar trebui să înțelegem că nici unii, nici alții nu sunt doar îngeri sau doar demoni. Există interese geopolitice și economice care necesită negocieri crunte și diplomație fină pentru a repune lumea pe făgașul normalității. Altfel, doar armele vor vorbi!
Ștefan RADU
Lasă un răspuns