În continuarea tradiției din ultimii opt ani, „bunicii” de la Clubul Seniorilor din cadrul Fundației pentru Educație, Dezvoltare și Sprijin Comunitar „Constantin Brâncoveanu” Bacău au fost invitați de „nepoții” de la SOS Satele Copiilor Hemeiuș. Aici au participat la un spectacol de mare sensibilitate și încărcătură emoțională, cu ocazia zilei de „8 Martie”, ziua femeii. Într-o atmosferă de sărbătoare în după-amiaza zilei de 7 martie 2013 a avut loc întâlnirea dintre cele două generații. Copiii au cântat și au recitat pentru vârstnici, care i-au încurajat cu aplauze și chiar au intonat împreună diferite melodii dedicate mamelor. Emoția a atins cote maxime în momentul în care „nepoții” s-au lipit în brațele „bunicilor” cu toată dragostea lor mare, după care au sporovăit îndelung ca niște vechi și foarte buni prieteni. (Ștefan POPA)
mihaela a zis
stiu ca au fost ,, nepoteii” la bunici, stiu ca a fost ceva foarte frumos, dar nu aveti si ceva fofografii sa postati? multumim!