Maternitatea din Moinești va fi inaugurată în preajma zilei de 8 Martie
Secția de Obstetrică și Ginecolgie a spitalului din Moinești, aprobată de Ministerul Sănătății încă din vara trecută, urmează să fie dată în folosință la începutul lunii martie. Astăzi, conducerea Direcției de Sănătate Publică va vizita saloanele, sălile de operație și de naștere ale Maternității moineștene, înainte ca deschiderea oficială a secției să marcheze intrarea în circuitul medical băcăuan a încă unei secții destinate asistării femeilor gravide și a celor cu afecțiuni ginecologice. Noua secție are în structură 20 de paturi și a fost amenajată și dotată în principal cu fonduri provenite din sponsorizări. Cel mai mare ajutor pe care spitalul din Moinești l-a primit în amenajarea Maternității a fost de la unitatea medicală din Franța cu care anul trecut a semnat un protocol de colaborare.
În jurul datei de 8 martie, cînd secția va fi deschisă oficial, cadrele medicale nu vor fi o problemă ca în alte unități medicale, pentru care de luni în șir sînt scoase la concurs posturi noi. Marea majoritate a celor care vor lucra în noua secție din Moinești provin din actuala Maternitate a Spitalului Comănești, care va fi supus în perioada următoare restructurării, o parte a personalului de aici urmînd a fi redistribuit la cel mai apropiate unități medicale. (C.D.)
Lasă un răspuns