Șocul de graniță
Ovidiu GENARU
Un prieten mi se confesează, contrariat, după ce a fost și el pentru prima dată „afară”, nu prea departe, pe-aici prin vecini, în Grecia și Bulgaria: „Las deoparte Grecia, vreau să fac comparație între două mărimi, sau cum vrei să le spui, compatibile, și mai cu seamă să-ți vorbesc despre șocul întoarcerii acasă. Cînd stai în hrean crezi că toată lumea stă în hrean, că e firesc să fie așa și că nu există și altceva mai bun ca hreanul. O fi ea România fascinantă, și este, ca să folosesc un adjectiv consacrat, și eternă, ca să-l folosesc pe al doilea, însă nu datorită românilor de astăzi dintre care unii o batjocoresc. Cred că ce e fascinant în țara asta e darul lui Dumnezeu și al înaintașilor, de care ne cam batem joc prin alternativele manuale de istorie. Dar asta e altă mîncare de pește. Păi să vezi, dom’le, șosea de tranzit în Bulgaria, luneci ca pe sticlă, mai mare dragul, îngrijită pe margini, marcată O.K., fără petice și denivelări, nici vorbă de hîrtoape în care să-ți sară air-bag-ul în nas așa cum i s-a întîmplat unui amic, șosea făcută acum, de contemporani și întreținută la fix. Firește, mai orientală ca noi, Bulgaria se mișcă repede renunțînd la bragă și susan. Se pare că lentoarea a trecut Dunărea spre România, țara în care toți se jeluiesc că n-au ce mînca, se jeluiesc stînd la bodegile înșirate ca mărgelele de-alungul șoselelor, de-aia sîntem pe locul trei la băutură în lume fiindcă am pus cîrciuma-n drum. Obiceiul ăsta cu rachiul de dimineață, ca să prinzi puteri, mi se pare odios. Da’ să vezi cum e cu șocul de la graniță, vameșii s-au mai civilizat și nu le mai lucește în ochi invidia că tu ai fost „afară” și ei nu, asta e bine, dar altceva e mizerabil, una caldă una rece. La intrare, pur și simplu ne-au mînjit mașina cu o spumă dezinfectată, parbriz, geamuri laterale, tot, dar tot, înțelegi, ne-au văruit caroseria cu ceva lipicios pe care apoi se prinde praful, cică să nu introducem microbi în țară de parcă am fi intrat în Rai. Nicăieri în Europa, mi-au spus-o și alții, nu ești întîmpinat atît de barbar, de primitiv, de mitocănesc. Brusc înțelegi că asta e cartea de vizită a eternei și fascinantei Românii. Chestiunea e că mîrlănia se confirmă apoi pe traseu, într-un peisaj uman dezolant. Cum spuneam mai înainte, șoseaua e mărginită de cîrciumi și mizerii aruncate prin tufișuri, spațiile de parcare sînt devastate, tivite cu escremente de șoferi și butelii de plastic, coji de harbuji, Dumnezeule Mare!, românul aruncă înapoi, peste umăr, tot ce nu-i mai trebuie, murdărește locul pe care stă atunci cînd nu-l vede nimeni, cînd știe că e văzut o face pe domnul; pentru el nu s-a inventat încă fascinantul și eternul coș de gunoi. Cîmpul e mărginit de bălării, iar prin sate lumea freacă mangalul, stă la șuete la un mic și o bere, n-are importanță că fațada casei e pătată ca o hartă. Cum naiba de ne complacem să ne vedem copiii tăvălindu-se în praf ca vrăbiile mînjite, cu hainele necîrpite măcar, zdrențe, înțelegi, flenduri, cu gurile mînjite de cine știe ce, murdari și nespălați adunîndu-se ciorchine la barierele de cale ferată cînd se opresc mașinile. E un spectacol de Bangladej, stupefiant, e un șoc vizual, să fim chiar atît de calici? Paie pe șosea, coceni, bălegar de vite, animale nesupravegheate și cîini fără stăpîn, hămesiți de foame de le vezi coastele, mașini scumpe care trec pe lîngă tine cu 140 la oră fără vreo teamă că șoferii vor fi sancționați fiindcă au relații și din care „domnii” aruncă coji de banane… Și mai vezi, în compesație, un pîrlit de trabant oprit pe marginea șoselei de polițaiul comunal care a ieșit „la produs” amenzi și, desigur, mita de după-amiază…
Lasă un răspuns