Despre manipulare
Ovidiu GENARU
Cît de toxică și cît de ticăloasă poate fi îndoctrinarea creierelor omenești și ce consecințe nefaste poate induce perseverența diabolică în aplicarea acestei „picături chinezești” asupra psihicului- iată o chestiune aflată în studiul specialiștilor în „politici și ideologii totalitare” de pretutindeni. Dar devierea comportamentelor i-a preocupat și pe scriitori, firește că fabricarea „individului necesar” după diverse rețete a fost, este și va fi una din temele lor predilecte. Mă gîndesc, de pildă, la „Rinocerii” lui Eugen Ionescu, text dramatic celebru asupra căruia ar fi inutil să adăugăm vreun comentariu; amintesc doar că „rinocerul” uman consacră, metaforic vorbind, finalitatea manipulării indiferent de natura ideologică a regimului politic. Eviscerarea de propria conștiință și injectarea în golul rămas, picătură cu picătură a altor norme moral – comportamentale, a altor sisteme de valori, prin mijloace violente sau perfid persuasive, ceea ce îndeobște numim îndoctrinare, produce pe bandă rulantă indivizi masificați, masă umană, substanță decerebrată, clonată după un anume tip standardizat. „Uiți cine ești pentru a deveni altcineva”, cum remarca Herman Kesh. Secolul XX a fost al manipulărilor totalitare, dezastruoase, dominate de fapte abominabile și crimă. Într-o oarecare măsură, pe nesimțite, toți suferim un proces de rinocerizare: acum devenim consumiști, globaliști, apatrizi, cetățeni ai universului, consumatori creduli de horoscoape; acum acceptăm ca pe o fatalitate flagrantele inegalități și standarde sociale fiindcă așa a hotărît destinul, deși cu numai un deceniu în urmă eram convinși că oamenii sînt egali. Istoria își fabrică rinocerii pe bandă rulantă. Cît de profundă este însă rinocerizarea și ce consecințe dramatice atrage, uneori, de cele mai multe ori, e o poveste cu tîlc imprevizibil, substanță literară în stare pură. Am cunoscut un astfel de personaj fanatizat în faza sa ultimă, supus vreau să zic unor presiuni insuportabile, dincolo de granița rezistenței psihice. Era prin anii ’68 după „dezghețul” ideologic mimat de Ceaușescu; după desovietizare. Omul nostru rezema cu predilecție bara de fier din fața Administrației Financiare, vorbind singur cu umbrele ori gesticulînd ca și cînd ar fi admonestat un interlocutor invizibil că greșește. Ori de cîte ori strada se anima cu prilejul vreunui miting ciudatul personaj devenea extrem de activ și preocupat de o menire secretă: trăgea cu urechea în dreapta și-n stînga, simula lectura unui ziar îndeobște străin. L’Humanite sau L’Unita, ori circula prin mulțime bolborosînd comenzi destinate să ordoneze haosul aparent al trecătorilor. Din cînd în cînd indica viguros cu brațul o anume direcție, o lua razna și se oprea în vecinătatea unui grup, făcea mîna pîlnie la ureche, de fapt fără vreo aderență la real. Pur și simplu mima un vechi comportament activ din trecut. Seară de seară omul era la post. Nu supăra pe nimeni, nu era agresiv, omul avea o nebunie pașnică. Odată a apărut în oraș un Cadillac enorm și a parcat în curtea unei vecine, eveniment rar și unic în acele vremuri. N-a trecut o oră și personajul nostru și-a făcut apariția în zonă notîndu-și într-un carnețel ceva numai de el știut. Și la fel, clătina capul a dezaprobare. Adică „nu e bine” ce se întîmplă.
Ceva mai tîrziu aveam să aflu că omul își scria singur scrisori. Epistolele, care începeau toate cu „Iubite tovarășe Gunoaia” și îi erau adresate din toate colțurile țării, aveau conținuturi aproape identice: „expeditorii îi mulțumeau” că fuseseră ajutați să-și recunoască greșelile ideologice comise în ambianța unor interegatorii și că datorită lui trăiau în demnitate și bunăstare. Personajul nostru fusese torționar în anii ’50. Expeditorii erau victimele, torturații, batjocoriții. Cîndva perfect manipulat, deși dereglat acum, creierul torționarului avea nevoie de această compensație; cruzimea interogatoriilor dăduse roadele scontate. Invenție a nebuniei? Plăsmuiri ale remușcărilor tîrzii? Acestea toate și încă, sau nimic din toate acestea? Demența care-și așterne singură patul cu flori pentru o agonie suportabilă?
Orice spălare a creierelor pregătește terenul pentru o altă „rinocerizare”… Nici nu știi cînd mai ești tu însuți. Cînd în capul tău este altă minte…
Lasă un răspuns