C-așa-i românul!…
Ne-a fost hărăzit să ne naștem și să rămînem pe veci aici, în acest binecuvîntat spațiu geografic presărat cu podișuri, munți și cîmpii brăzdate de mulțime de rîuri. Ne-am numit mai întîi geto-daci caracterizați de anticii eleni ca fiind cei mai viteji din neamul tracilor răspîndiți pretutindeni la nordul și sudul Dunării.
Sîntem mîndri de trecutul nostru și-i proslăvim adesea pe înaintașii noștri care ne-au lăsat moștenire această inegalabilă țară. Presărăm flori și lacrimi pe mormintele lor și repetăm mereu jurămîntul că nu-i vom dezamăgi. Pioșenie și recunoștință.
C-așa-i românul!…
Legendare figuri – Dromihete, Burebista, Decebal – ne răscolesc sufletele și ne poartă îndărăt în adîncul istoriei călindu-ne sentimentul dragostei de glie și neam. La fiecare an nou, mai mult ca oricînd, ne aplecăm cu smerenie spre cîntecul tradiționalului plugușor despre acel ilustru bădița Traian care, odată cu slobozirea neînfricatelor sale oști peste străvechiul pămînt al Daciei, a tras brazdă adîncă în acest colț de lume plămădind pîine proaspătă și-un popor nou. Pentru aceasta, la Drobeta și la Sarmisegetusa – acum aproape două milenii – a trebuit să curgă mult sînge de dac și roman. Am cunoscut înfrîngerea dar nu ne-am resemnat.
C-așa-i românul!…
Abia renăscute din cenușa asprelor încleștări ale acelor vremuri și momente mai grele s-au abătut peste noi. Zeci de popoare migratoare pornite din răsărit și-au făcut drum spre Apus peste ogoarele și așezările noastre. Ne-am retras adesea din calea năvălitorilor în văgăunile munților și, cînd s-a așternut liniștea, am revenit la vetrele noastre pentru a reînoda firul existenței. Ne-a fost greu, dar ne-am încăpățînat să rămînem aici, pe pămînt strămoșesc.
C-așa-i românul!…
Nu am privit niciodată cu jind spre teritoriile noroadelor din jur, dimpotrivă, am căutat mereu motive de înțelegere și prietenie cu vecinii. Răspunsul însă n-a fost pe măsură. Iar cînd am dat glas buciumelor, ne-am adunat fiii laolaltă și am dat piept cu invadatorul zdrobindu-i trufia la Posada, la Rovine, la Călugăreni, Podul Înalt, Oituz, Mărășești sau Carei. Prin neprețuită jertfă de sînge am demonstrat dușmanului că p-aici nu se trece!
C-așa-i românul!…
Molipsindu-ne poate de la alte noroade, în decursul istoriei noastre am înscris și momente de slăbiciune și decădere. Am căzut la înțelegere cu vrăjmașul și, pentru un pumn de arginți, i-am trădat pe Brîncoveanu, pe Horea, Tudor Vladimirescu și alți eroi ai neamului. Încercăm să iertăm aceste acte de trădare, dar nu le uităm.
C-așa-i românul… Ne-a dăruit Dumnezeu un Alexandru Ioan Cuza, ilustrul domn al Unirii Principatelor Române, reformatorul iscusit al orînduielilor vremii, dar lezîndu-ne interesele personale în favoarea celor mulți și oropsiți, i-am impus abdicarea. Un gest de-a dreptul necugetat.
C-așa-i românul!…
Ajunși pe o anumită treaptă a ierahiei sociale și acumulînd, cu lăcomie, averi după averi, amînăm sine die promisiunile către cei mulți, iar cînd împilarea, sărăcia și mizeria se transformă în revoltă, dezlănțuim foc necruțător peste cei oropsiți, precum în 1907, cînd au căzut peste 11.000 de țărani ori în 1929 – la Lupeni, sau la Grivița în 1933. În loc să fi analizat cu grijă starea de spirit a nevoiașilor vremii și să le fi redat drepturile de care au fost jefuiți, am slobozit ploaie de gloanțe peste ei, declarînd apoi „omor scuzabil”…
C-așa-i românul!…
Două conflagrații mondiale au impus suprema jertfă și pentru sute de mii de români căzuți în bătăliile pentru neatîrnare și reîntregirea patriei. În 1918, prin Marea Unire de la 1 decembrie, ne-a surîs speranța într-un viitor luminos. După mai bine de două decenii soarta noastră avea să fie pecetluită de către marii aliați, la Ialta, în Crimeea. Cînd pacea tocmai s-a reinstaurat în lume, nouă ni s-a impus un regim aspru, dictatorial, care ne-a prelungit enorm refacerea rănilor războiului. Ne-am resemnat și ne-am dus crucea pînă la capăt. Am purtat întotdeauna în suflet crezul libertății.
C-așa-i românul!…
Prin grele jertfe de sînge dictatura a fost înlăturată. Politicienii de toate culorile au dat năvală să pună mîna pe frîiele puterii. Oare ce-i purta în luptă pe acești „viteji” răsăriți după luptă? Nicidecum dorința instaurării celei mai drepte și echitabile ordini sociale pentru întreg norodul acestei trudite țări. Aroganța, egoismul, trufia și mai ales lăcomia au pus stăpînire pe sufletul celor mai mulți politicieni care s-au rînduit la putere de la revoluție încoace. Glasul multora dintre aceștia la mitinguri electorale ori în Parlament face notă discordantă cu faptele și comportamentul lor. Promisiunile curg lanț, rezultatele încă se lasă așteptate. Nu-i mai credem, nici nu-i amenințăm. Avem încă răbdare.
C-așa-i românul!…
Iar acum, la cumpăna dintre ani, trecînd în revistă împlinirile și neîmplinirile noastre uităm de necazuri și ridicăm o cupă de șampanie ori de vinars întru vremuri mai bune, spre bunăstare și veselie. C-așa-i românul!… (Toma Jămneală)
Lasă un răspuns