Se pregătește ediția din 2018 a unei competiții în care alergătorii și cicliștii concurează pe un traseu ce include salina și sediul Primăriei din Târgu Ocna.
Evenimentul Călătorie între Cer și Pământ, este cel mai original concurs de alergare pe potecă și ciclism cross country din România și poate chiar din lume. Traseul de concurs parcurge nu doar potecile de prin pădurile și dealurile invecinate orașului Târgu Ocna ci coboară și la 240m adâncime, traversând tunelurile minei Trotuș.
Călătorie între Cer și Pământ are loc la Târgu Ocna, județul Bacău, pe 29 și 30 septembrie 2018. Durează două zile, pentru că sâmbăta iau startul alergătorii, iar duminică pornesc în cursă cicliștii.
Traseele de concurs pentru proba de „trail run” sunt trei la număr: 10 km, 21 și 42 km. Toate cele trei trasee, inclusiv cel mai scurt, intră în tunel și parcurg în întregime subteranul. Până la urmă acesta este ineditul concursului Călătorie între Cer și Pământ.
Proba de ciclism cross country este atipică. Traseul are o lungime de aproximativ 15 km și este parcurs de cât mai multe ori timp de 120 minute. La finalul acestui timp, concurentul cu cele mai multe ture făcute va câștiga. Și traseul de mtb este extrem de variat, incluzând nu doar potecile din pădurile și de peste dealurile din zonă ci și tunelurile crepusculare ale minei Trotuș.
La final de concurs și alergătorii și cicliștii au de traversat inclusiv clădirea primăriei din Târgu Ocna, pentru un plus de amuzament și inedit.
Înscrierile au pornit, iar taxa de participare variază în funcție de momentul înscrierii și de participarea la mtb sau la alergare. Pentru cei care concurează în ambele zile, la amândouă probele, taxa de înscriere este mai mică. Detalii, pe site-ul evenimentului.
Lasă un răspuns