Ce cîteva zile, canicula domnește în tot județul. Termometrele se apropie vertiginos de 40 de grade, roțile mașinilor se afundă adînc în asfalt și orice petec de umbră este căutat cu disperare. Pe o asemenea arșiță dogorîtoare, există băcăuani care primesc și acum căldura la calorifere. Este vorba de familiile care locuiesc în blocurile din jurul Punctului Termic 62 din municipiul Bacău. Ionel Dogaru, președintele Asociației de Locatari nr. 114, una dintre cele trei asociații racordate la PT 62 spune că problemele au apărut încă de săptămîna trecută. „Au venit oamenii la asociație să se plîngă că
nu mai pot sta în casă din cauza dogorii răspîndite de caloriferele din apartamente. Am anunțat încă de vineri după amiază dispeceratul de serviciu să trimită la PT 62 o echipă de intervenții, însă nici pînă acum problema nu a fost rezolvată”, ne-a declarat ieri Ionel Dogaru. Președintele Asociației 114 a mai precizat că problemele apar în perioada în care CET Bacău furnizează apă caldă către populație. „Sînt scurgeri de agent termic pe traseele de alimentare. După ce stau acum în dogoare în casă, cei care vor avea de suferit vor fi tot locatarii, atunci cînd vor venit notele de plată la agentul termic conumat în cursul acestei luni”, mai spune Ionel Dogaru. La rîndul său, Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău este de părere că necazurile locatarilor din vecinătatea PT62 sînt datorate unor probleme tehnologice. „S-ar putea să fie probleme la etanșeizările din PT. Sînt armături care s-au învechit, iar înlocuirea lor durează doar cîteva ore. Voi vorbi la dispecerat să trimită acolo o echipă de intervenții”, ne-a dat asigurări Vasile Drăgușan. Directorul CET a mai fost de părere că probleme de acest gen pot să apară la orice punct termic din Bacău. „Este și motivul pentru care am demarat acum acel plan de modernizare prin care dorim să schimbăm întreg sistemul de încălzire din interiorul punctelor termice”, a încheiat Vasile Drăgușanu. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns