• Ministerul Educației și Cercetării a alocat deja șase sute de milioane de lei, însă banii nu sînt suficienți
Studenții cazați la căminul nr. 2 din campusul Universității Bacău vor avea în iarna 2003-2004 mai multă căldură în camere. De la sfîrșitul acestei luni va începe montarea unei centrale termice pentru care Universitatea a plătit 600 de milioane de lei, bani primiți de la Ministerul Educației și Cercetării. Inițial aceste fonduri erau destinate schimbării acoperișului, însă timpul scurt rămas pînă la sfîrșitul anului a obligat conducerea instituției de învățămînt superior să reorienteze banii spre centrala termică. Măsura a fost luată in extremis, pentru că, altfel, fondurile nefolosite ar fi fost pierdute. „Nu am mai avut timp să schimbăm acoperișul, așa că fondurile le vom investi în centrala termică, urmînd ca anul viitor să ne ocupăm și de acoperiș. Joi, 12 decembrie, se vor deschide plicurile cu ofertele pentru începerea montării cazanului central”, ne-a declarat Vasile Puiu, prorector care se ocupă de problemele administrative din Universitatea Bacău.
Pînă în toamna anului viitor, cînd centrala va fi montată și va începe să funcționeze, studenții vor trebui să se mulțumească cu agentul termic primit de la centrala actuală, veche de 25 de ani. Cele șase sute de milioane de lei oferite de MEC pentru montarea centralei termice nu sînt suficiente pentru a finaliza lucrarea, însă, „probabil, în timp, fondurile pentru centrală se vor dubla”, speră prorectorul Puiu. Pe aceste considerente, mai marii universității băcăuane speră ca în iarna viitoare căminul nr. 2 și cantina studențească să aibă o centrală nouă. „Vom rezolva și această zonă și singurele care vor fi deservite de actuala centrală vor rămîne doar corpurile A și corpul B, de care ne vom ocupa ep parcursul anului viitor”, a precizat Vasile Puiu. „Ar fi o treabă excelentă, dacă s-ar rezolva problema căldurii și a apei calde și în căminul nr. 2”, este de părere și Andrei Gavriluță, președintele Ligii Studenților din Universitatea Bacău. (C. Gh.)
Lasă un răspuns