Peste 1.200 de bătrâni și bolnavi din județul Bacău au primit sprijin profesionist de la voluntarii FSC și ai altor ong-uri acreditate pentru îngrijire la domiciliu.
„Avem grijă de părinții și bunicii noștri! Suntem lângă ei și le oferim îngrijire la domiciliu, asistență medicală, sprijin la procurarea alimentelor și a produselor de primă necesitate – medicamente, produse de curățenie”, a anunțat, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.
În 2 săptămâni de la începerea campaniei de sprijin pentru vârstnicii din județ, s-a intervenit în 46 de comunități de pe raza întregului județ.
La DGASPC, s-au primit 800 de solicitări telefonice, aproape 300 de bătrâni imobilizați la pat au primit îngrijiri. De asemenea, circa 130 de bolnavi beneficiază, zilnic, de asistență medicală. În total, mai mult de 1.200 de persoane au primit ajutor specializat, în funcție de necesități.
Acțiunea „Nimeni nu e singur” a început acum 2 săptămâni, la inițiativa Consiliului Județean Bacău, și este derulată de DGASPC, în parteneriat cu FSC și alte 24 de ong-uri.
Lasă un răspuns