Astăzi a început oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare de pe 1 decembrie 2024, iar oferta electorală este mai diversă ca niciodată în județul Bacău. 243 de candidați, 85 la Senat și 158 la Camera Deputaților, se vor regăsi pe cele două buletine de vot care vor fi înmânate băcăuanilor, cărora li se adaugă candidații minorităților, înregistrați la nivel național.
Buletinul de vot care va fi distribuit în secțiile de vot din județul Bacău va cuprinde 42 de poziții. 23 aparțin partidelor care au depus liste în circumscripția județeană, în timp ce 19 revin formațiunilor minorităților naționale înregistrate la nivel național. Acestora li se adaugă două candidaturi independente la Camera Deputaților, depuse la Biroul Electoral Județean de Stoian George-Bogdan și Secară Oana Mihaela.
Camera Deputaților – 158 de candidați
1. Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR): Laurențiu Pogar, Ana Mariana Noghi Crețu, Raluca-Alexandra Andrieș, Gyorghy-Hunor Condrea, Peter Oltean, Alina Gal, Csaba Szecsi, Robert Budău, Daniel Duma, Francisc Laslău, Eniko Apostu, Ciprian Butacu, Maria Antal;
2. Partidul Național Liberal (PNL): Mircea Fechet, Claudiu-Constantin Năstasă, Viorel Ilie, Elena Pascu Apăvăloaie, Liviu Miroșeanu, Cătălina Ciofu, Elena Hărătău, Ioana-Maria Iordache, Cătălin Hazaparu, Costică Marcu, Ilie Bîrzu, Cosmin-Alexandru Iancu, Laurențiu Popa;
3. Uniunea Salvați România (USR): Teodor Lazăr, Andreea Negru, Felicia Ciobanu, Cristian-Felex Ailioaie, Ionuț-Emanuel Hadîmbu, Ștefan Laschi, Cristian Barna, Răzvan-Iulian Chibzui, Sorin Paris, Alexandru-Ionuț Movilă, Ana-Loredana Tebeică, Viorel Marius Răuță, Vasile Lupu;
4. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR): Diana Enache, Robert Alecu, Radu Mironeanu-Hara, Ciprian-Laurențiu Drumea, Gelu Margină, Mihai Păduraru, Victor Diaconu, Gabriel-Cornel Maxim, Alisa-Florentina Coman, Iuri-Nicolai Leteanu, Ionuț Ailenei, Cosmin Milea, Adriana-Elena Gălbează;
5. Partidul Social Democrat (PSD): Costel-Neculai Dunava, Vasile Budacă, Lucian Bogdănel, George-Adrian Popa, Constantin-Gabriel Bunduc, Silviu-Ionel Pravăț, Olimpiu Adrian Tulpan, Lorena Maxim, Gigel Avorniciței, Adrian Nistor, Alexandrina Scorțanu, Vlad-Iustinian Popa, Ion Cucerescu;
6. Forța Dreptei (FD): Gheorghe Popa, Gheorghe Chelmuș, Romică Coșniță, Irina Radu, Lucian-Ionel Întuneric, Marius Paraschiv, Mariana Breahnă, Sebastian Andrei, Constantin-Alexandru Băcăoanu, Liviu Mititelu, Silvia-Roxana Constantin, Constantin Neniu, Ionel-Daniel Ureche;
7. Alianța România Socialistă: George-Manole Grigoriu (PSR), Lucreția Ștefan (PSDM)
8. Partidul Noua Românie (PNR): Ramona Prisecaru
9. Partidul Ecologist Român (PER): Nicoleta Pleșca
10. Partidul Oamenilor Tineri (POT): Radu-Mihail Ionescu, Cornelia-Elena Popovici, Andra-Iulia Hleva
11. Partidul Social Democrat Unit (PSDU): Lucian Balint, Iulia-Mihaela Brănișteanu, Delia-Petrina Herciu, Diana-Elena Brănișteanu, Maria-Eugenia Balint, Claudiu Păuleț, Bianca-Lăcrămioara Bibire, Adrian-Alexandru Fulga;
12. Partidul Social Democrat Independent (PSDI): Gheorghe Coman, Alecsandra-Ioana Palaghian, Bogdan-Mihail Burducea, Ionuț-Bogdan Ruse, Mihaela-Cornelia Dinicu, Ana-Maria Bratoșin, Costel-Vasile Murgoci, Carmen-Elena Ungureanu, Virgil Neagu, Dumitru David, Marian-Viorel Dinicu, Viorel-Iulian Munteanu, Iulian-Florin Huțanu;
13. Partidul România în Acțiune: Dumitrela-Violeta Balan
14. Partidul Sănătate Educație Natură Sustenabilitate (SENS): Andreea Ungureanu
15. Alianța Național Creștină: Rareș-Ioan Popa
16. Partidul SOS România: Nini Pascalini, Maria-Alexandra Catana, Alexandru Dârlea, Viorel-Remus Busuioc, Vasile Ilieș, Rodica Florea, Daniela Șofa, Bogdănel-Ionel Albu, Radu Lăzăroiu, Nicoleta Colăcel, Carmen-Lavinia Râncu, Sorin Popa, Larisa-Petrina Popa;
17. Partidul Poporului Român (PPR): Constantin Viorel Pitulan, Angela Dragu;
18. Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională: Alice-Bianca Tofănescu, Gheorghe Roznoveanu, Constantin Sdrobiș;
19. Partidul REPER: Cătălin-Mihai Chirița, Monica-Ștefania Hodorog, Angel-Ionuț Vereș-Ghența;
20. Partidul Liga Acțiunii Naționale (PLAN): Robert Mogoșescu, Iulian-Gabriel Lupu, Silvia Păduraru, Sebastian-Constantin Purghel;
21. Partidul Național Conservator Român: Petru Mărtinaș, Elena Aytac-Sava, Daniel Tărcuță, Dan Ionescu, Ecaterina Căpraru;
22. Partidul DREPT: Cristian-Paul Ichim, George-Carol Alexof, Mihai-Bogdan Macovei, Ionela Arseni, Vasilică-Alexandru Busuioc, Adrian Filip-Kacenco, Adina-Elena Iorga, Constantin Senteș, Răzvan-Cătălin Vrînceanu, Florinel Ciobanu-Harhas, Ștefan Bărbieru, Sorin-Ionel Palade, Ionela-Roxana Ghineț;
23. Partidul Patria: Antonin Patrașcu, Manix Balan, Genoveva Andrei, Costel Drișcu;
24-42 – minorități
43. independent George Bogdan Stoian
44. independent Oana Mihaela Secară
Senat – 85 de candidați
1. Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR): Bebi Cojan, Robert Bilibok, Pal Szocs, Iulian Câtea, Roxana-Maria Aramă, Cristinel Antal
2. Partidul Național Liberal (PNL): Daniel Fenechiu, Toma Constantin, Tina-Oana Cristea, Raluca Năstase, Iulian Stoican, Dan-Gheorghe Mihăilă;
3. Uniunea Salvați România (USR): Sebastian Cernic, Ștefana Popescu-Gagiu, Ovidiu-Dan Vrabie, Alexandru Ciobanu, Mihăiță-Claudiu Iftime, Claudiu-Vasile Tamaș;
4. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR): Daniela Ștefănescu, Relu Auraș, Daniel-Dragoș Ștefan, Maricica-Luminița Coșa, Marius-Gabriel Gheorghiță, Liviu-Constantin Filip
5. Partidul Social Democrat (PSD): Ionel Floroiu, Paul-George Prodan, Ana-Maria Egarmin, Ștefan Constantin, Alexandru-Norbert Droiman, Ionela Sandu
6. Forța Dreptei (FD): Alexandru Cibotaru, Constantin Gherasim, Nicu-Codrin Ignat, Roberta Popovici, Radu-Lucian Hariga, Nicu-Iulian Sârbu;
7. Alianța România Socialistă: Elena Ionescu (PSDM), Marius-Cătălin Răducan (PSR)
8. Partidul Noua Românie (PNR): Răzvan-Costel Condrea
9. Partidul Ecologist Român (PER): Oltița Tabarcea
10. Partidul Oamenilor Tineri (POT): Pătrașcu Gabriel-Florin
11. Partidul Social Democrat Unit (PSDU): Adrian Balint, Maria Gorgan-Bejan, Daniela Talabă, David Cristian-Alexandru;
12. Partidul Social Democrat Independent (PSDI): Mihai Ruse, Marcela Boboc, Marinică Marchidan, Florin Bologeanu, Lucica Stoica, Ciprian-Costel Ungureanu;
13. Partidul România în Acțiune: Marius-Cosmin Motoc
14. Partidul Sănătate Educație Natură Sustenabilitate (SENS): Mădălina Belciu
15. Alianța Național Creștină: Ioan Popa, Mihai Severin,
16. Partidul SOS România: Ioan Vargă, Ionela-Corina Neicuțescu, Mihai Catana, Daniela Spătariu, Gheroghe Popa, Mihai Ardeleanu
17. Partidul Poporului Român (PPR): Alexandru-Laurențiu Matei, Miruna-Mioara Bolea;
18. Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională: Dan Boban, Constantin Ciortan, Andreea-Maria Munteanu
19. Partidul REPER: Mihai-Andrei Beța, Elena-Roxana Tănase;
20. Partidul Liga Acțiunii Naționale (PLAN): George-Vlad Țucă, Valentin-Gabriel Bursuc, Cristina-Alina Lupu;
21. Partidul Național Conservator Român: Mihai Lucaci, Pavel Capraru, Astrid-Roberta Mărtinaș, Ioan Andrici, Gică Roman;
22. Partidul DREPT: Cornel Grigoroaia, Ciprian Rotaru, George-Lucian Deduleasă, Mihaela-Carmen Canea, Florin-Vasile Ghineț, Cristian-Cosmin Ciobanu-Harhas;
23. Partidul Patria: Maricica Simion, Valentin Gabor, Petronel Munteanu
24-42 – minorități
Circa 590.000 de locuitori ai județului Bacău sunt așteptați la urne pe 1 decembrie pentru alegerea celor 10 deputați și 4 senatori.
Ionut a zis
Avem de unde alege
Administratorul a zis
Asta e ca si cum ai spune ca ai de unde alege de pe centura Bacaului.
Poate tu.
Ion Jegosu a zis
Mama cate jeguri ca sa inlocuiasca alte jeguri!
Senatorul Melcilor a zis
Cu cateva mici exceptii candidatii principali sunt aceiasi. Cu toate ca nu au facut nimic pentru bacauani, au curajul si vin iar sa ne ceara votul. Vor sa beneficieze inca 4 ani de salariu de peste 2.000 de euro pe lună, transport gratuit și diurnă de 400 de lei/zi , sume forfetare pentru cheltuieli de organizare şi funcționare a birourilor parlamentare.
Fiecare parlamentar ajunge să ne coste 35.000 de lei, bani pe care ii pot cheltui după bunul plac, mai ales că potrivit legii 50% din suma forfetară nu trebuie justificată.
Trofin a zis
Nu prea vor fi inlocuite jegurile. Apar si altele noi, care cotizeaza zeci de euro pe loc eligibil.
Rahmil a zis
CIOLANIADA 2024
Fraierii votează!
Șmecherii profită!