Caravana „Europa în fiecare localitate”, proiect al Tineretului Național Liberal, a ajuns la Bacău. Un steag de mari dimensiuni (care conține steagul României și steagul Uniunii Europene) a fost desfășurat de către TNL Bacău, vineri, 26 aprilie, în Piața Catedralei din Onești, pentru a sublinia, în mod simbolic, importanța apartenenței la construcția europeană. Steagul unește simbolic întreaga tara, străbătând toate cele 41 de județe ale țării și municipiul București, printre care și județul Bacău.
Guvernarea centrală a PNL și administrațiile locale liberale au demonstrat de fiecare dată că sunt cu adevărat performante în atragerea de bani europeni pentru dezvoltarea României. Partidul Național Liberal este cel mai pro-european partid din România și își asumă în continuare să fie principala voce care promovează valorile europene și pentru care utilizarea banilor europeni în modernizarea comunităților noastre este o prioritate.
„Acest steag, ce reprezintă unitatea și aspirațiile noastre europene, este simbolul faptului că tinerii din județul Bacău, alături de cei din întreaga țară, sunt parte activă și esențială în construcția unui viitor mai bun al României, sub umbrela Uniunii Europene. Marea familie europeană ne-a oferit nouă tinerilor, dar și tuturor românilor o serie de beneficii importante, pe care avem datoria să le păstrăm și să le promovăm.” — Cosmin Alexandru Iancu, președinte TNL Bacău și candidat al PNL la Consiliul Local Bacău.
„Inițiativa tinerilor liberali demonstrează angajamentul și energia lor în promovarea valorilor europene. Este o mândrie pentru noi, la PNL Bacău, să vedem cum generația următoare își asumă rolul de lideri în acest parcurs esențial pentru dezvoltarea comunităților noastre. Așa cum am spus în repetate rânduri, tinerii au tot sprijinul meu pentru a se implica cât mai mult în viața comunității și îi voi susține cu toată forța”, Mircea Fechet, ministrul Mediului și candidat PNL pentru președinția Consiliului Județean Bacău.
„Pentru noi, generația tânără, beneficiile care reies din apartenența la Uniunea Europeană sunt un dat. Să călătorim în Europa doar cu buletinul – și, în curând, nici măcar cu acesta, pentru că guvernările PNL au reușit să ne facă membri Air Schengen – să aplicăm la joburi în Europa doar cu CV-ul, fără permis de muncă sau să folosim bani europeni pentru a construi drumuri, a renova școli, a finanța afaceri sau a construi ferme – toate aceste lucruri sunt absolut normale pentru noi, tinerii, dar adevărul este că nu ar fi fost posibile dacă nu eram în UE. Tocmai asta își propune să arate campania TNL : 1. Apartenența la UE și fondurile europene sunt esențiale pentru România 2. Dezvoltarea țării noastre fără UE este imposibilă 3. PNL a dovedit că este partidul cel mai determinat și potrivit să guverneze România, și pentru că știe exact cum să folosească banii europeni în avantajul comunităților noastre. Vă invităm să ne urmăriți pe rețelele sociale”, a spus președinta TNL, deputata Mara Mareș, candidat al PNL la alegerile europarlamentare.
Puiu Teneleu a zis
MARS!!!
Generatia odraslelor de combinatori….