Formațiunea politică REPER a început acțiunile de promovare la nivel național, odată cu lansarea, sâmbătă, a programului politic al partidului, sub forma unei caravane intitulate „Cu Europa ajungem departe”. De marți, Caravana REPER a ajuns și în Bacău, iar cu această ocazie, fondatorii partidului au inaugurat și sediul formațiunii, din Bacău.
Deputatul băcăuan Cristian Ichim, care este și liderul REPER Bacău, alături de europarlamentarul Dragoș Tudorache au organizat o conferință de presă pentru a marca momentul și a vorbi despre planurile politice.
„Am început un nou proiect politic, care are în centru cetățeanul și încercăm să punem problemele reale pe agenda publică și să venim cu îmbunătățiri pentru calitatea vieții românilor. Ieri am discutat cu băcăuanii și am avut un feedback pozitiv”, a declarat Cristian Ichim.
„Prima acțiune politică o facem în stradă, în peste 80 de orașe, pentru că asta este și miza cea mai importantă, să aflăm împreună cu cetățenii care sunt noile lor repere, nevoile și asteptările lor și ce vor ei la alegerile din 2024. De aceea, programul politic lansat sâmbătă nu este un produs finit, ci mai mult o provocare la dezbatere”, a adăugat europarlamentarul Dragoș Tudorache.
REPER a început organizarea în județul Bacău. În afara discuțiilor cu cetățenii a avut loc și o întâlnire cu nucleul filialei, urmând ca pe viitor să se stabilească și o dată pentru congresul partidului. Deputatul Cristian Ichim a estimat că din rândul USR Bacău au plecat circa 500 de membri odată cu anunțul înființării REPER, urmând ca mare parte dintre aceștia să se alăture noii formațiuni.
Alex a zis
„Am început un nou proiect politic, care are în centrul său cetățeanul”. Care cetatean? Ca suntem multi si cu viziuni diferite despre viata. Eu unul nu ma simt reprezentat de Renew si de cei ce voteaza pentru sanctionarea propriului stat.
edi a zis
nu e si domnul ciolos la acest partidulet? da? atunci nu, multumesc.
Votantul a zis
„Am început un nou proiect politic, care are în centru cetățeanul și încercăm să punem problemele reale pe agenda publică și să venim cu îmbunătățiri pentru calitatea vieții românilor. „.
Sa înțeleg ca proiectul politic de acum doi ani, care te-a propulsat în parlament, nu avea în centru cetățeanul? Nu ținea cont de problemele reale? Și nu venea cu propuneri pentru a îmbunătățirea calitatea vieții romanilor? Deci au fost minciuni. De ce sa te credem amu.?
Sigur sunteți un REPER pentru minciuna și gargara politica.
Contribuabil a zis
„Am început un nou proiect politic, care are în centrul său cetățeanul” …..da pana acum ce a fost in centrul atentiei? ca esti de ceva timp in politica..intrebare retorica, stiu raspunsul, toti politicienii aveti un singur lucru in centrul atentiei, sa va fie voua bine si cat mai multi $$$$$
radu a zis
Sunt curios: cine a fost la PLUS apoi la USR PLUS apoi la USR si acum e in REPER, se pune ca e traseist? :)))
Intreb doar pentru ca Oamenii Noi erau cu integritatea si principiile-n gura din sculare in culcare…
cum era? Fara traseisiti in politica???!!! :)))))
Lumi a zis
Doamne ferește!Cetățeanul e în centrul preocupărilor voastre?Să muriți voi că așa e?Care cetățean?Userist?Vă doare la bască de cetățeni!Scopul vostru e profitul personal!