Luni, 15 iulie, Banca comercială Carpatica împlinește trei ani de activitate. Cea mai nouă prezență pe piața bancară băcăuană este marcată din nou prin această aniversare, după ce pe 15 aprilie sucursala sa din Bacău și-a deschis porțile pentru clienți. „Cei trei de ani de activitate – se arată într-un comunicat de presă pe care l-am primit ieri la redacție – reprezintă o perioadă caracterizată de o evoluție constant pozitivă, cu realizări apreciate inclusiv pe plan internațional, prin Euromarket Award, un premiu acordat chiar în acest an, la Bruxelles”. La sfîrșitul primului semestru din acest an, se mai arată în comunicatul de presă, activele totale ale băncii au atins 1.260 de miliarde de lei, fiind de trei ori mai mari decît valoarea înregistrată la aceeași dată a anului trecut, iar fondurile proprii au fost de 374 de miliarde de lei – dublu față de nivelul atins în aceeași perioadă a anului trecut. Indicatorii de solvabilitate, care arată stabilitatea unei bănci în relația cu clienții săi, au fost de 48,7%, respectiv de 47,66%, limitele BNR fiind de 8% și, respectiv, 12%. Concomitent cu consolidarea financiară, banca și-a mărit la 18 numărul unităților operaționale. Pe 22 iulie, banca va deschide la Baia Mare a 19-a sa sucursală. În aceste condiții, Carpatica a realizat, în primele șase luni ale anului, un profit net de 50 de miliarde de lei. Banca este fidelă orientării spre întreprinderile mici și mijlocii și a elaborat, de curînd, o strategie clară prin care își îndreaptă activitatea spre un parteneriat egal și de durată cu IMM-urile. Prin parteneriatul cu Fondul Româno-German și KfW, Carpatica a acordat sectorului întreprinderilor mici 460 de credite, în valoare de peste 4,5 milioane de euro. De produsele și serviciile băncii beneficiază, în prezent, peste 10.130 de clienți, aproape dublu față de numărul clienților săi la 30 iunie 2001. (Petru DONE)
Lasă un răspuns