– traselele autobuzelor 3, 4 și 5 au suferit o serie de modificări – autobuzul 3 va ajunge la Centrul de Afaceri, 4 și 5 la Cora și se vor amplasa trei stații noi de autobuz
Claudiu TĂNĂSESCU
Prograul de transport public în municipiul Bacău a suferit o serie de modificări la unele trasee. Este vorba despre cursele efectuate de autobuzele 3, 4 și 5. „Toate aceste modificări au fost urmarea discuțiilor pe care le-am avut cu cetățenii din cartierele CFR, Șerbănești și de pe Calea Moldovei, împreună cu reprezentanții SC Transport Public SA și ai Direcției de Drumuri din cadrul Primăriei Bacău” – a declarat viceprimarul Mihai Șuștac, inițiatorul acestui proiect de hotărâre.
Traseul autobuzului 3 se prelungește până la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, prin efectuarea a patru curse în plus în intervalele orare 8.00 – 12.00 și 17.00 – 20.30. „Acest autobuz va merge pe strada Energiei, apoi prin pasajul subteran, va continua pe strada Ștefan Gușe, va întoarce la sensul giratoriul de la CAEx, unde se va face o nouă stație de autobuz, se va întoarce pe Ștefan Gușe, Contanței, Gheorghe Donici, Abatorului, Calea Moinești și punctul final va fi CPL, de unde se va întoarce spre oraș. Vor fi alte două stații noi, pe Vasile Pârvan și Gheorghe Donici” – a explicat viceprimarul Șuștac.
Traseul 4 s-a prelungit până la cartierul de locuințe din Gherăiești de pe strada Lunca Bistriței (la intersecția cu Calea Moldovei), cu următoarele ore de plecare: de luni până vineri plecări de la Cora (6.20, 7.00, 14.00, 14.40, 18,40, 19.20), plecări de pe strada Lunca Bistriței (6.40, 7.20,14.20, 15.00, 19.00, 19.40). Sâmbăta și duminica, precum și în zilele de sărbători legale, plecările de la Cora vor fi la orele 9.00, 10.00, 13.00, 14.00, 18.00 și 19.00, iar de la Luinca Bisitriței 9.15, 10.15, 13.15, 14.15, 18.15 și 19.15. Autobuzul 4 va avea următorul traseu: Popasul Gherăiești – Calea Moldovei – str. Ștefan cel Mare – Piața Centrală – str. Alexandru cel Bun – Complex Cora – str. Alexandru cel Bun – Piața Centrală și retur până la Gherăiești.
Autobuzul 5 va pleca de la Stațiunea Pomicolă – Calea Romanului – Bulevardul Unirii – Piața Centrală – Alexandru cel Bun – Cora – Alexandru cel Bun – Piața Centrală și înapoi la Stațiunea Pomicolă.
Ang a zis
Din pacate programul tot aiurea ramane si „dubarii” vor face in continuare bani pe traseele metropolitane (periurbane municipiului) transportand oamenii in conditii nasoale.
De ce nu se mai achizitioneaza inca vreo 5 autobuze si sa se creeze 2-3 linii metropolitane cu frecventa de 30 de min. spre exemplu:
– un traseu spre Hemeius (prin zona Gheraiesti) in loc de autobuzul 4 cu plecare din Piata Centrala dupa un program cu freventa;
– prelungirea liniei 5 pana in Saucesti
– o alta linie de Autobuz cu plecarea din Piata Centrala si pana la N. Balcescu.
Garantez daca s-ar crea asa ceva si s-ar oferi abonamente combinate pe zona 2 (metropolitana/periurbana) cu zona 1 (Bacau), s-ar castiga o multime de bani din transport si ar exista o alternativa civiizata la microbuze.
Medeea a zis
Multumim mult !!!!!!!!!!!! in sfarsit are si cartierul CFR autobuz…
cristina a zis
dar locuitorii de pe calea barladului? si ei platesc o gramada de taxe si ca sa ajunga pana la spital. de ex. trebuie sa schimbe 2 autobuze-2 bilete dus si 2 bilete intors.
petru a zis
Da,e foarte bine dar si traseul 6 ar trebui modificat cum a fost initial cu capat de linie la biserica Precista sau sa zicem sa Insula de agrement.
Nik a zis
Asa, DA !
BD a zis
Autobuzele astea au un orar de parcă ar fi trenuri! Păi, pe traseul 4, de exemplu, e posibil să existe numai 6 curse într-o zi întreagă?! E rușinos pentru un oraș cu pretenții europene. Noi tindem să nu mai fim în pas nici cu restul României.