Un calorifer supraincalzit a provocat un incendiu de proportii intr-o casa din comuna bacauana Letea Veche. Alarma in dispeceratul pompierilor s-a dat luni dimineata la ora 03.00, iar salvatorii au fost solicitati sa intervina pentru stingerea incendiului la locuinta lui unei tinere in virsta de 24 ani.
„Cind au sosit la locul interventiei, pompierii au constatat ca incendiul se manifesta cu violenta la intreaga constructie. Pentru coordonarea actiunilor de interventie, la fata locului s-a deplasat si grupa operativa a unitatii. Incendiul a izbucnit cel mai probabil de la un aparat electric de incalzire lasat sub tensiune si nesupravegheat.
Bilantul facut de pompieri arata ca in incendiu au ars bunurile din casa, acoperisul pe o suprafata de 150 metri patrati, degradindu-se peretii si ferestrele din termopan”, a declarat lt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau.
Pentru nerespectarea prevederilor din HG nr. 537/2007 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele de prevenire si stingere a incendiilor, proprietara a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 1.000 lei. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns