Ne pregătim de alegeri, suntem în plină campanie electorală, ce-i drept cam anemică, dar bogată în promisiuni. Mai-marii ne servesc și în acest an tot felul de planuri, proiecte, inițiative, care mai de care mai bombastice, irealizabile, fără niciun fundament. Una dintre acestea este legată de construirea de noi grădinițe, de parcă acum și-au dat seama șefii din Capitală că stăm prost la acest capitol. Sau poate că or fi găsit banii acum! Atunci nu se prea explică diverse declarații în care toți se plâng de criză, de bugete austere etc.
Oricum ai da-o, faza cu grădinițele e praf în ochi, ca să aibă ce să mai scrie candidații pe pliante, afișe, programe electorale. Nu cred că se mai lasă cineva păcălit de agitația din campania electorală, de freamătul care îi cuprinde pe cei aleși sau care doar aspiră la un loc călduț. De ani de zile, grupele de grădiniță sunt arhipline, copiii stau ca sardinele în jurul unei mese la care mai trebuie să facă și activități practice – să taie cu forfecuțul, să facă decupaje etc. Nu-i poți cere unui copil să înțeleagă situația, să fie atent să nu se întâmple un accident. Și dacă se întâmplă, părintele, instituțiile de control pe cine vor trage la răspundere? Pe ministrul care a promis și a „uitat”? Evident că nu. Tot personalul din grădiniță, care duce greul zi de zi și este nevoit să țină sub control 30 de neastâmpărați, va trebui să dea socoteală. Și nu vorbim aici de o carte ruptă sau o jucărie stricată.
La mijloc sunt copiii, de care își amintesc autoritățile centrale doar în campanie. Valoarea lor se calculează în voturi, din păcate. La oraș, tariful e mai mare, trebuie să plusezi, să atingi un punct sensibil, cum sunt grădinițele. În mediul rural, tot căruța cu lemne aduce voturi. Erori guvernamentale sau locale, interese de partid au stat la baza desființării unor grădinițe în anii trecuți. Unele au fost revendicate și retrocedate, pentru că uneori, când vor ei, trebuie respectată legea. Alteori, când nu există niciun beneficiu, legea poate fi facultativă, interpretată sau chiar schimbată. Dacă vine un mare afacerist care are nevoie de un spațiu, problema e ca și rezolvată. Când se ridică însă problema unor școli, grădinițe, spațiile dispar ca prin minune. Ca și promisiunile penibile, după ce se termină alegerile. Grav este însă că, din cauza supraaglomerării grădinițelor, s-a ajuns la adevărate licitații pentru un loc în grădiniță. În disperarea lor, părinții și-au pierdut simțul rezonabilului, iar prețul pe un loc la grădinițe se exprimă, în unele cazuri, în aur sau în euro.
Până la urmă, totul costă. Chiar și ce ar trebui să fie gratuit. Hilar este că acum, în plină campanie, ministrul Educației cere sprijin, cui credeți? Tocmai sindicatelor! Și pentru ridicarea de noi grădinițe, și pentru alte proiecte educaționale. „Sprijinul” cerut are însă și alte conotații, nu e greu de înțeles. Mai ales după ce curg, ca pe bandă rulantă, promisiuni de tot felul, într-o perioadă de criză profundă.
Cătălina CHIFU
Lasă un răspuns