• ieri, părinții au luat-o pe micuță acasă, după ce mai bine de doi ani a fost crescută de asistenți maternali profesioniști • în cazul mamei care a fost acuzată că și-a aruncat copilul în latrinele unui WC părăsit, procurorii au decis neînceperea urmăririi penale
Un caz unic în domeniul protecției copilului din județul Bacău s-a petrecut joi, cînd o fetiță care era să moară într-un WC părăsit din satul Asău s-a reîntors în familia naturală. Toată povestea a început în luna noiembrie 2000 în satul Asău, lîngă Comănești. Adriana Colăcel, din aceeași localitate, a dat naștere unei fetițe care, nu se știe în ce împejurări, a ajuns într-o latrină. Un bărbat care trecea prin zonă a auzit plînsetele copilului părăsit de cea care i-a dat viață și astfel fetița care a rezistat pe crusta înghețată a mizeriei a fost salvată. Cazul a fost preluat de Direcția Generală pentru Protecția Capilului Bacău, care a decis internarea în regim de urgență a copilului și trimiterea în judecată a mamei pentru pruncucidere. Referitor la împrejurările în care fetița a ajuns în groapa cu fecale, variantele celor două părți sînt total diferite. Adriana Colăcel susținea la acea vreme că a născut în grupul sanitar și a crezut că bebelușul este mort, motiv pentru care l-a lăsat acolo. Poziția celor care au instrumentat îndeaproape cazul este, însă, total diferită. „Mi-e imposibil să cred că un copil de trei kilograme nu a plîns deloc la naștere, astfel încît mama să nu-și dea seama că trăiește. După părerea mea, a fost clar intenție de pruncucidere”, ne-a declarat Marilena Mocanu, șeful Serviciului Prevenire din cadrul DGPC Bacău.
Cazul s-a aflat pe masa de lucru a Parchetului pînă la sfîrșitul lunii februarie a acestui an, cînd procurorii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul Adrianei Colăcel. Încă înainte de soluția judecătoreacă, familia Colăcel a solicitat autorităților ca micuța salvată din latrină să le fie încredințată pentru creștere, însă acest lucru nu s-a putut realiza din cauză că mama era anchetată. Săptămîna aceasta, cazul a fost pus în discuția Comisiei Județene pentru Protecția Copilului din Bacău (CJPC), autoritatea care decide soarta copiilor aflați în difcultate din județul Bacău. „Nu a fost o decizie ușor de luat, cum nici o decizie refertoare la copii nu este ușoară. Comisia a hotărît plasarea fetiței bunicii maternale, care locuiește în aceeași curte cu părinții, pentru a vedea care este comportamentul acestora și dacă se poate face reintegrare în familie”, ne-a declarat Adrian Indreaș, membru în CJPC Bacău. Soții Colăcel din Asău mai au acasă două fetițe, una în vîrstă de patru ani, iar alta născută după cazul fetiței ajunsă în WC, venită pe lume în 2001. Joi, cei doi părinți au venit în Bacău pentru a-și lua acasă copilul pe care l-ar fi putut pierde dacă plînsetele micuței nu ar fi fost auzite de un bărbat, întîmplător. Pînă acum, fetița în vîrstă de doi ani și jumătate a fost crescută de o familie de asistenți maternali profesioniști. „Cazul va fi monitorizat îndeaproape, pentru a vedea cum reacționează părinții, dacă sînt sau nu în măsură să o crească pe fetița de care mama a vrut să scape atunci cînd i-a dat viață. În funcție de atitudinea părinților se va decide sau nu reintegrarea în familia naturală”, ne-a mai declarat Marilena Mocanu. Deși autoritățile au decis plasamentul fetiței în familia lărgită, autoritățile sînt contrariate de decizia Parchetului, care a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul mamei care și-a lăsat copilul în materiile fecale. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns