Maria Stuart împarte scena Teatrului Bacovia cu Florin și Florica
La sfârșit de săptămână, băcăuanii de toate vârstele au motive bune să aleagă Teatrul Municipal „Bacovia”.
Pe scena instituției, în Sala Mare, duminică, de la ora 11.00, copiii vor vedea spectacolul „Florin și Florica” de Vasile Alecsandri, în regia lui Constantin Dinischiotu și interpretarea actorilor Ștefan Ionescu (în rolul lui Florin), Nina Ionescu (Florica) și Ștefan Alexiu (Colivescu).
În aceeași zi, dar pe înserate, respectiv de la ora 18.00, publicul este invitat la vizionarea unui aspect din viața Mariei Stuart, în spectacolul cu același nume, regizat de rusoaica Inna Sokolova-Gordon după piesa lui Friedrich Schiller. Din distribuție fac parte actorii Daniela Vrînceanu (Maria Stuart), Florina Găzdaru (Elisabeta), Bogdan Buzdugan (Lester), Dumitru Rusu (Mortimer) și Adrian Găzdaru (Paulet). „Maria Stuart” este, de altfel, spectacolul-premieră de debut al stagiunii 2013 – 2014 la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău.
„Ne bucurăm că suntem copii”, spectacol oferit de „Norocel” la Ateneu
Băcăuanii au ocazia de a lua parte la bucuria de a fi copii a micuților de la Centrul de zi „Norocel” din cadrul Asociației „Sprijin pentru Părinți” din municipiu, prima grupă de preșcolari, acum școlari, formată din copii cu deficiențe severe de vedere. Spectacolul vine, de fapt, să marcheze finalul proiectului „Norocel – un exemplu de viață”, inițiat și derulat de asociația amintită cu finanțare de la Consiliul Județean Bacău, și propune publicului de toate vârstele câteva momente artistice deosebite având ca mesaj „Ne bucurăm că suntem copii”.
Vor urca pe scenă chiar copiii de la Centrul de zi „Norocel”, dar și prieteni ai acestora de la fomația de mandoline „Cordial”, copii de la Grădinița „Agricola”, voluntari de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” și copii de la Clubul de judo „Bronx” de la Palatul Copiilor din Bacău.
Din program fac parte recitaluri de poezie și cântec, dans modern și popular, demnostrații sportive etc.
Specacolul are loc la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, vineri, 15 noiembrie, de la ora 16.00, intrarea fiind liberă.
Petrecere în culori, la White Caffe
Vineri seară sunteți așteptați la White Caffe, pe str. Alexandru cel Bun, nr. 13, începând cu ora 23.00, ca să vă distrați la o petrecere în culori pusă la cale de organizatori. Aceștia promit că atmosfera va fi încinsă până dimineață, iar muzica electrizantă nu vă va ține pe canapele.
Informații și rezervări la telefon 0756.22.15.07.
„Electro Night” și-apoi la „Discoteque”
Iubitorii de ritmuri „electro” se vor regăsi în dans și distracție vineri seară, 15 noiembrie, în pub-ul The Stage din Bacău. Ofertele la bar vor fi și ele pe măsură, motiv în plus pentru a nu face alte programări pentru seara amintită.
Sâmbătă, petrecerea continuă cu celebre hituri de peste ani, la noaptea „Discoteque”.
În ambele seri, accesul în local este de la ora 21.00, intrarea fiind liberă.
Petreceri în lanț în Pub S4
Startul distracției se dă vineri, 15 noiembrie, în Pub S4 din Bacău, de la ora 22.00, cu DNB//Dubstep Party, gazde ale evenimentului fiind Tengu și Johhny K.
Sâmbătă, de la ora 21.00, ușile clubului se deschid pentru lansarea celui de-al treilea album Haarp Cord cu Șișu Tudor, Dragonu AkA 47, Stress și Tecko Starr, în deschidere fiind programați pentru a urca pe scenă S.E.C.N.A. și Boala. Intrarea este 15 lei, iar informații și rezervări se obțin la numărul de telefon 0733.076413.
La același număr, de altfel, se pot face rezervări și pentru duminică, 17 noiembrie, când, în Pub S4, este concert Dordeduh și Hathor, eveniment derulat în cadrul turneului Romanian Tour 2013. Concertul este programat pentru ora 20.00, intrarea fiind 15 lei.
Târg handmade la Cora
În perioada 15 -17 noiembrie, în incinta Cora Bacău are loc un târg cu miros de handmade, Chic Boutique, cu decorațiuni și accesorii din sticlă, lemn, hârtie, ceară, pictate, sculptate, lucrate în tehnica quilling sau origami, scrapbooking, accesorii textile, bijuterii din fimo, din sârmă cuprată, sârmă din argint sau placată cu aur și argint, din sute de mărgeluțe toho/delica, cu pietre semiprețioase, elemente swarovski, mărgele de sticlă sau din fimo, îmbrăcăminte și accesorii tricotate pentru copii și multe alte surprize.
Mădălina ROTARU
Claudiu TĂNĂSESCU
Lasă un răspuns