Comisia Europeana lanseaza astazi, 7 ianuarie, campania de comunicare privind Anul european al creativitatii si inovarii 2009, sub deviza „Imagineaza. Creeaza. Inoveaza”. Obiectivul Anului – am aflat de la Biroul European de Informare Europe Direct de la Universitatea Bacau – este promovarea unor demersuri creative si inovatoare în diferite sectoare ale activitatii umane si contributia la o mai buna pregatire a Uniunii Europene (UE) pentru provocarile viitoare ale unei lumi globalizate. Se are in vedere sensibilizarea cu privire la importanta creativitatii si a inovarii, competente-cheie pentru dezvoltarea personala, sociala si economica. Punind în valoare creativitatea si inovarea, UE doreste sa modeleze viitorul Europei în contextul unei concurente la nivel mondial, promovind potentialul de creativitate si inovare al fiecaruia dintre noi. UE va oferi un cadru pentru sensibilizarea cu privire la aspectele în cauza si pentru promovarea unei dezbateri referitoare la modalitatile prin care s-ar putea spori potentialul creativ si inovator al Europei. Ca si în cazul Anilor europeni precedenti, masurile vor include campanii de promovare, manifestari si initiative
la nivel european, national, regional si local. Anul european 2009 este un exercitiu orizontal si transversal care implica multe sectoare; în afara de educatie si de cultura, el este legat de politicile privind întreprinderile, regionale si de cercetare.
Lansarea pentru mass-media a Anului european reprezinta si o ocazie de a inaugura site-ul de internet http://www.create2009.europa.eu. (Petru DONE)
Lasă un răspuns