Vom porni de la analiza condiţiilor generale ale răspunderii civile pentru fapta proprie, cu enunţarea celor două articole ce reprezintă temeiul legal al acesteia. Potrivit art. 1357 din Noul Cod civil, ”Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara”, iar conform art. 1358, ”omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi pe acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa“. Trecând peste definiţii, domeniul răspunderii civile este foarte larg şi presupune toate activităţile desfăşurate de persoanele fizice sau juridice.
Persoanele fizice pot face obiectul unor asigurări de răspundere civilă plecând de la domiciliul propriu, unde, din neglijenţă, pot uita apa de la robinet deschisă, provocând daune vecinilor de la etajele inferioare. Persoanele care locuiesc la case pot încheia, de asemenea, o asigurare de răspundere civilă care ar acoperi inclusiv riscul ca un vecin sau un vizitator să fie muşcat de câinele aflat în curte. Răspunderea civilă oferită de anumite societăţi acoperă situaţiile în care copiii noştri ar produce anumite daune, cum ar fi spargerea de geamuri ale vecinilor sau ale altor persoane.
Iarna se lasă greu alungată, împreună cu zapada care se strânge pe acoperişuri, de gheaţa de pe străzi şi trotuare şi ţurţurii care stau ameninţători pe streaşine. Asociaţiile de proprietari şi societăţile comerciale pot solicita sprijinul unităţilor de pompieri pentru înlăturarea zăpezii în exces de pe acoperişuri şi a ţurţurilor. Dacă aceştia nu reuşesc să intervină la timp, dar zăpada sau ţurţurii provoacă daune, asociaţiile de proprietari sau societăţile comerciale, printr-o asigurare de răspundere civilă, pot fi acoperiţi de situaţiile neplăcute apărute cu această ocazie.
Într-un spaţiu comercial, dacă alunecăm pe podeaua udă, proaspăt spalată, sau pe scările de acces şi ne accidentăm, putem să solicitam despăgubiri proprietarului magazinului. Acesta, de asemenea, poate încheia o poliţă de răspundere civilă care îl poate proteja în aceste situaţii nedorite.
Dacă într-un spaţiu de servire publică (bar, restaurant, terasă, pub), din neglijenţa personalului ne accidentăm sau din cauza produselor consumate ne intoxicăm, putem solicita despăgubiri. Şi această situaţie poate fi acoperită de o asigurare de răspundere civilă. Nu vreau să fiu înteles greşit. Eu nu îndemn persoanele fizice sau juridice să încheie asigurări de răspundere civilă şi, în acelaşi timp, să-şi neglijeze obligaţiile care le revin faţă de consumatori. Asigurarea de răspundere civilă acoperă despăgubirile materiale care pot fi solicitate în aceste situaţii, dar nu exonerează persoanle fizice sau juridice de răspunderea penală care poate apărea cu aceste ocazii. Asigurarea sprijină, dar nu este un scut de protecţie pentru aceste situaţii.
Asigurarea poate îmbraca mai multe forme, în funcţie de anumite activităţi specifice sau de anumite meserii. Astfel, întâlnim următoarele tipuri de asigurări de răspundere civilă:
– răspunderea angajatorului;
– răspunderea producătorului şi a contractorilor;
– răspunderea pentru riscuri industriale şi comerciale;
– răspunderea pentru poluarea mediului înconjurător;
– răspunderea proprietarului şi răspunderea chiriaşului;
– răspunderea proprietarilor de magazine;
– răspunderea profesională (avocaţi, arhitecţi, contabili, constructori, care acoperă erori şi omisiuni în urma cărora există terţi prejudiciaţi şi pentru medici, stomatologi, chirurgi etc., care acoperă daune provocate pacienţilor din aceleaşi motive);
– asigurarea de răspundere a directorilor, managerilor şi a funcţionarilor;
– răspunderea autorităţilor publice;
– răspunderea persoanelor fizice private;
– răspunderea unor categorii de sportive;
– răspunderea producătorului.
Despre aceste tipuri de răspunderi civile vom vorbi pe îndelete în următoarele articole. Asigurarea de Răspundere Civilă poate fi un sprijin util când apare o situaţie nedorită.
Paul COJOCARU
Broker de asigurare
www.conectasigexpert.ro
Lasă un răspuns