Realizarea criteriilor care definesc economia de piață funcțională nu trebuie considerate doar ca o obligație impusă de organismele Uniunii Europene în vederea aderării, ci va trebui considerată ca o prioritate a priorităților impusă, în primul rînd, de situația economică și de nivelul de trai al populației, adică cel atins după 14 ani de tranziție.
Timpul rămas pînă la finele perioadei de aderare nu este prea departe, iar implementarea tuturor măsurilor politice și tehnice impuse prin criteriile de aderare și acordare a calificativului de economie de piață funcțională reclamă eforturi și măsuri de un nivel și dimensiuni care, la o analiză mai atentă, rezultă că ar fi nerealizabile.
Această concluzie se bazează pe faptul că după cei 14 ani de așa-numite reforme economice și sacrificii din partea majorității populației, România abia realizează (la nivelul anului 2000) un produs intern brut de sub 2.000 de dolari pe locuitor, iar salariul mediu net lunar pe economie este de numai circa 110 dolari, la care se adaugă o situație precară în asigurarea resurselor financiare necesare unei finanțări la niveluri decente pentru sănătate, învățămînt, cultură, precum și alte obligații care revin statului prin finanțările de la bugetele publice.
Tot de timp este legată realizarea criteriilor unei economii de piață funcționale care să asigure vigoarea pieții interne, care reprezintă unul dintre izvoarele creșterii nivelului de trai, deziderat constituțional așteptat de majoritatea populației și care nu mai suportă amînările și motivările din partea politicienilor și guvernanților.
Un mecanism economic la nivelul țării poate fi cotat ca funcțional
numai în condițiile în care toate subansamblele acestuia asigură un circuit normal al bunurilor și serviciilor către utilizatori, cît și un circuit tot la fel de normal al fluxurilor financiare de la utilizatorii de bunuri și servicii către furnizorii acestora și bugetele publice pentru obligațiile fiscale.
Nerealizarea dimensiunilor și volumului enorm de acțiuni politice și tehnice care cad în sarcina guvernanților pentru îndeplinirea condițiilor unei economii de piață funcționale este alimentată de cîteva constatări și opinii care pe noi, cei care formăm opinia publică, ne pune în situația de a fi circumspecți în a considera că, pînă la sfîrșitul anului 2003, sau chiar 2007, data aderării, se vor realiza toate acțiunile și obiectivele avute în vedere de Comitetul Executiv pentru Integrare Europeană, condus de premierul Adrian Năstase. Aceste opinii se bazează pe o serie de date și constatări reținute din informațiile pe care le deținem, și anume: capacitatea economică a României la data actuală, cuantificată prin indicatorul de sinteză „produsul intern brut”, situează țara noastră la nivelul de sub 2.000 de dolari SUA pe locuitor și an, respectiv circa 40 de miliarde dolari, în valori absolute, anual. Acest nivel plasează România ca pe cea mai săracă țară și cu nivelul de trai cel mai scăzut în rîndul țărilor ce vor figura ca membre ale Uniunii Europene la finele anului 2004, fiind unul dintre motivele pentru care vom accede în aceste structuri după abia alți trei ani.
Creșterile economice de peste 5 la sută înregistrate în ultimii doi ani nu au reușit să recupereze pierderile acumulate în cei aproape 14 ani de tranziție și de reforme economice, fiindu-ne cunoscut că PIB-ul înregistra, în 1989, valori de circa 55 de miliarde de dolari.
Atingerea nivelului mediu de dezvoltare, înregistrat de țările membre ale UE, care în anul 2000 aveau un nivel mediu al PIB de peste 22.000 de dolari pe an și locuitor, practic și teoretic este imposibil pentru țara noastră într-un timp atît de scurt, ceea ce nu ne permite să ajungem din urmă țări precum Elveția – cu un venit anual pe locuitor de 36.000 de dolari, Danemarca – 32.000, Germania și Austria – 26.000, Anglia și Belgia – 24.000.
Ritmurile de creștere economică atinse de țara noastră în ultimii ani, cît și prognozele avansate de specialiști pentru perioada pe care o avem de străbătut pînă la termenul fixat pentru aderare nu vor asigura un nivel economic la dimensiunile capacității necesare suportării costurilor impuse prin criteriile de aderare și o creștere decentă a nivelului de trai.
Nivelele economice preconizate pentru următorii ani în primul rînd nu ar reuși să contribuie la creșterea veniturilor din salarii, implicit a nivelului de trai al populației, la cotele atinse de țările membre ale UE, ceea ce va conduce la amplificarea exodului de specialiști și muncitori calificați către zonele lumii care asigură condiții mai bune de salarizare și de viață. Acest exod al populației tinere poate fi considerat ca unul dintre fenomenele cele mai grave, de ale cărui consecințe nefaste rămîn responsabili cei ce s-au aflat la cîrma țării din decembrie ’89 și pînă astăzi.
Ieșirea din această situație dramatică nu se va putea realiza doar așteptînd ajutoare dinafară, ci va trebui ca prin decizii politice și tehnice să se ia măsuri capitale, capabile să asigure crearea unui mediu economic apt să răspundă cerințelor unei economii de piață funcționale prin adoptarea de mecanisme economice performante, la a căror construcție să se aibă în vedere în primul rînd interesul național și posibilitățile reale de care dispunem, așa cum, de altfel, se stipulează și în Constituția României. (Va urma)
Economist Pavel DARIE
Lasă un răspuns