Lista de probleme si cereri pe care Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR) au lasat-o pe masa fostului premier Emil Boc, dar si a ministrului de Finante, va fi repusa curind si pe masa lui Mihai Ungureanu, daca va fi acceptat de Parlament pe functie de prim-ministru, dar si pe cea a noului ministru de Finante, Bogdan Dragoi, ori poate chiar si pe cea a noului ministru al Agriculturii, Stelian Fuia. Lista contine nu mai putin de 11 puncte. „Problemele prezentate – se arata in scrisoarea cu aceste propuneri, semnata de presedintele LAPAR, Laurentiu Baciu, si inminata fostului ministru Gheorghe Ialomitianu – sint rezultatul unor acumulari semnificative cu care se confrunta agricultura si agricultorii din Romania”. Iata care sint aceste probleme si solicitari, asa cum au fost formulate in varianta pentru ministrul Ialomitianu:
1. Neacordarea PNDC ( Plati Nationale Directe Complementare) in cuantumul aprobat de Uniunea Europeana si sustinut de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), respectiv 73,35 euro/ha;
2. Fermierii, avind garantia MADR si a Guvernului ca vor primi PNDC in suma de 73,35 euro/ha, au accesat fonduri europene prin imprumuturi de la banci si sint angrenati in diferite proiecte care au la baza un buget de venituri si cheltuieli care contine aceste plati, respectiv 73,35 euro/ha;
3. LAPAR, ca reprezentant legal al producatorilor agricoli din sectorul vegetal, sustine, solicita si nu renunta ca valoarea initiala a PNDC de 73,35 euro/ha sa fie diminuata;
4. Cheltuielile facute pentru culturile care se vor calamita in primavara anului 2012, in special pentru rapita si posibil partial pentru orz si griu, sa fie deductibile, la justificarea infiintarii unei culturii in primavara acestui an;
5. Restituirea (rambursarea) TVA-ului este foarte greoaie, conducind la intirzieri foarte mari, nejustificate;
6. Efectele secetei, sub cele doua forme, pedologica si atmosferica, precum si pagubele produse asupra culturilor infiintate si a celor care se vor infiinta;
7. Terenurile agricole declarate la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura si care nu au fost lucrate (cultivate) au dus la diminuarea SAPS-ului (platilor pe suprafata);
8. Desi anul trecut marea majoritate a producatorilor agricoli din sectorul vegetal au realizat productii mai bune decit in anii anteriori, facturile de vinzare (achizitie) au fost mai mici cu 30 – 40% fata de anul trecut, in conditiile in care preturile inputurilor au crescut cu 18 – 20%, ceea ce a avut ca efect realizarea de venituri mai mici fata de anii anteriori;
9. Irigatiile – importanta, necesitate, situatia actuala a irigarii culturilor agricole in 2011: Exista slabe perspective de a se iriga si in anul 2012, datorita costurilor foarte mari cu apa pentru irigat, precum si a infrastructurii canalelor de aductiune existente, care se afla intr-un stadiu avansat de permeabilizare (degradare), cu pierderi foarte mari de apa. Impreuna cu Ministerul Mediului se pot gasi solutii care sa asigure apa pe canalele de aductiune, ca factor de mediu;
10. Pretul ingrasamintelor chimice necesare agriculturii sa fie egal cu cel practicat la export, corelat cu cotatiile de la bursa;
11. Cresterea continua a pretului la motorina impune urgent si cresterea ajutorului de stat acordat sub forma de rambursare pentru motorina utilizata in agricultura.
Laurentiu Baciu ne declara, cu o zi in urma, ca este optimist vizavi de modul cum vor primi noii ministrin aceste propuneri, asa cum acestea au fost recunoscute ca fiind reale si de fostul ministru Gheorghe Ialomitianu.
Lasă un răspuns