Școala din Muncelu, comuna Glăvănești, cea mai nouă din întreaga comună, nu se va deschide în acest an, după ce Inspectoratul Școlar nu i-a dat avizul conform pentru că are prea puțini elevi, 24. Consilierii locali și părinții copiilor nu sunt de acord cu desființarea și luni, 10 septembrie, vor fi în curtea acelei unități de învățământ pentru începutul noului an școlar, și nu la Frumușelu, acolo unde ar urma să fie relocați elevii.
„Dintre toate școlile din comună, aceea este cea mai bună. Pentru că este o școală nou construită, în 2008, are consum redus de lemne, este călduroasă. Singurul impediment este că accesul către ea se face greu, este în vârful unui deal. Dar părinții nici nu vor să audă să aducem copiii la Frumușelu. Aici școala este veche, friguroasă, într-o stare proastă, nu avem grup sanitar în interior. De altfel, scoatem la licitație modernizarea ei. Nici nouă nu ne convine această decizie”, spune primarul localității, Gheorghe Tilibașa.
Edilul spune că dacă școala s-ar închide, ar trebui să primească un microbuz școlar care să aducă copiii la Frumușelu, ori costurile cu combustibilul și alte cheltuieli ar fi mai mari decât menținerea școlii din Muncelu deschisă. De altfel, aici s-au ținut cursuri mereu, deci nu se explică decizia inspectoratului de a o închide. Unitatea de învățământ a fost construită în 2008 cu 1 milion de lei.
Nu există avizul ISJ pentru Muncelu încă din ianuarie
Inspectorul școlar general adjunct, prof. Ida Vlad, susține că hotărârea consilierilor locali din Glăvănești, privind aprobarea rețelei școlare, din 29 decembrie 2017, trebuia să primească avizul conform de la Inspectoratul Școlar, ori, din cauza numărului prea mic de elevi de la Școala Muncelu, această unitate nu nu a fost avizată. „În lipsa avizului conform, rețeaua școlară din comună nu poate funcționa așa cum s-a propus. Nu este în interesul elevilor să învețe toți, de la pregătitoare, la a IV-a, în aceeași clasă, ci fiecare pe nivel”, spune prof.Vlad. „Acum avem un memoriu semnat de primar și directorul școlii, dar acesta trebuie discutat în prima ședință a Consiliului de Administrație al Inspectoratului. Nu știu ce va vota consiliul, dar pentru a modifica rețeaua școlară după începutul anului școlar va fi nevoie de avizul Ministerului Educației. Chiar dacă anul acesta nu se vor ține cursuri la Muncelu, anul viitor, dacă sunt suficienți elevi, școala poate apărea din nou în rețea”, a mai precizat adjunctul ISJ.
Vlad a zis
Lazar a iesit din grota sau din crasma? Ca era disparut de vreo saptamana. Unde s-a ascuns traseistul?