Vineri, a fost votat bugetul municipiului Bacău, după trei ore de dezbateri aprinse și acuzații între consilierii locali. În sânul opoziției, au apărut chiar acuzații de blat, după ce consilierii locali liberali nu au votat un amendament al independentului Cristian Ghingheș.
Concret, amendamentele la proiectul de buget propuse de Ghingheș erau publicarea pe site-ul municipiului Bacău a bugetului complet, în format de date deschise, și a execuției bugetare și realizarea obiectivelor de investiții, pe măsură ce acestea se îndeplinesc.
„Ieri, la adoptarea bugetului local pe anul 2017, am propus, printre altele, includerea în proiect a două fraze care ar fi făcut cheltuirea banului public mult mai transparentă și mai deschisă ochilor critici ai băcăuanilor. Cumva mă așteptam ca majoritatea PSD-ALDE-PMP, mânată de primar, să fie împotriva acestor propuneri, dar am avut surpriza să constat că inclusiv membrii PNL și PSRO nu fost de acord cu aceste două propuneri de transparentizare. Oare de ce? Ce au cu toții de ascuns, inclusiv cei din opoziția de carton?”, a notat după ședință, consilierul Ghingheș, pe blogul personal.
Replica a venit sâmbătă dimineață, de la Mircea Fechet, unul dintre consilierii locali ai PNL Bacău.
„Colegul nostru Ghingheș pur și simplu nu poate accepta si alte păreri decât cele proprii. Orice altă opinie îi miroase instantaneu a «blat politic» si a «opoziție de carton». Nu au fost 2, ci 21 de colegi care nu i-au dat dreptate. Ca să nu mai vorbim că el însuși nu și-a votat o parte dintre amendamente, despre care nu vorbește! Publicarea bugetului pe site va face parte dintr-un proiect amplu, legat de transparența administrativa, ce va fi depus in scurt timp de grupul PNL, si nu avea nicio legatura cu proiectul de de ordinea de zi”, a afirmat Fechet, pe Facebook.
Consilierul liberal a mai precizat: „Iar cel de-al doilea proiect este propus în necunoștință de cauză, execuția bugetară fiind nu numai un document public si la indemana oricui, dar este si adoptată trimestrial de către consiliu prin HCL. Așadar, dragă Cristi, pentru că noi ți-am susținut mereu proiectele bune și o vom face în continuare, așa cum și tu ai votat cele 7 amendamente liberale care au trecut cu unanimitate de voturi, mă aștept la mai multă decență și colegialitate din partea ta. Happy fools’ day!”.
Conform rezultatelor alegerilor locale din iunie 2016, în Consiliul Local Bacău, PSD are 9 consilieri, PNL 5, PSRO 4, ALDE 2, PMP 2, iar un scaun este ocupat de independentul Cristian Ghingheș. Alianța majoritară este PSD-ALDE-PMP, cu 13 voturi, în timp ce opoziția are 10, asigurate de PNL, PSRO și independentul Ghingheș.
Lasă un răspuns