Fiuliala Bacau a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR) a inceput actiunea de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei – persoane fizice si juridice. Termenul pina la care se pot depune documentatiile in acest scop – am aflat de la directorul executiv al filialei, Constantin Pastrav – este 31 ianuarie. „Pina la aceasta data – a precizat Constantin Pastrav -, se poate achita jumatate din cotizatia anuala, iar pina la sfirsitul lunii martie cealalta jumatate”. Acordarea vizei se face în conditiile prevazute de Normele nr. 6.707/2000 privind acordarea vizei anuale pentru exercitarea profesiei si Normele nr. 5.288/2002 privind organizarea evidentei încasarii cotizatiilor profesionale datorate de membrii Corpului. Viza anuala pentru exercitarea profesiei de catre expertii contabili si contabilii autorizati se acorda daca au fost îndeplinite, cumulativ, mai multe conditii. Intre acestea, achitarea obligatiilor fata de Corp aferente anului trecut, plata la bugetul de stat, în cuantumul si la termenul prevazut de lege, a impozitelor cuvenite statului asupra onorariilor încasate de la beneficiari si dovada asigurarii pentru riscul profesional. De asemenea, profesionistii din acest domeniu trebuie sa faca dovada ca nu au suferit nicio condamnare care, potrivit legislatiei în vigoare, interzice dreptul de gestiune si de administrare a societatilor comerciale (prezentarea certificatului de cazier judiciar sau a declaratiei pe proprie raspundere) si ca nu au savârsit fapte care sa încalce obligatiile prevazute de lege, precum si regulile privind conduita etica si profesionala, potrivit punctelor 124 si 125 din Regulamentul de organizare si functionare a Corpului, pentru care sa fi fost sanctionati de comisia de disciplina cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei, pe toata durata suspendarii, precum si cu interzicerea dreptului de exercitare a profesiei. Expertii contabili si contabilii autorizati trebuie sa mai depuna declaratia anuala completata la toate rubricile si dovezi privind dezvoltarea profesionala continua conform Normei 38 a Corpului si trebuie sa prezinte adeverinta medicala din care sa rezulte ca este apt din punct de vedere fizic si psihic pentru exercitarea profesiei. (Petru DONE)
Lasă un răspuns