Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau a organizat ieri cea de-a doua editie a concursului „Cel mai frumos ou de Paste”. Evenimentul a fost gazduit de Consiliul Judetean Bacau si s-a adresat tuturor centrelor de adulti si copii din cadrul DGASPC si ONG-urilor care au dorit sa participe.
Produsele specifice sarbatorilor pascale realizate de catre beneficiarii serviciilor de asistenta sociala au putut fi admirate si cumparate, cu incepere de la ora 13.00. Printre obiectele realizate se numara oua incondeiate sau pictate, felicitari, ornamente, tablouri, suporturi luminari, figurine si icoane. „Scopul concursului este acela de a stimula creativitatea persoanelor cu dizabilitati si de a le motiva prin valorizarea produselor de terapie ocupationala. Cine apreciaza creatiile expuse poate contribui la achizitionarea de noi materiale, utile celei de-a III-a editii a concursului ce va fi organizat anul viitor, primind in schimb produsul admirat”, a declarat Sorin Brasoveanu, director general la DGASPC Bacau.
Alaturi de rezidentii DGASPC, la competitie au participat si persoanele ocrotite in cadrul a 11 ONG-uri din judet, precum si copiii beneficiari ai serviciilor oferite de Centrele de Zi din Colonesti si Odobesti. Cel mai frumos ou de Paste a fost ales in urma voturilor exprimate de vizitatori si puse intr-o urna mobila. Cistigatorii au primit diplome, truse de energoterapie si cartele pentru telefoane mobile.
Lasă un răspuns