Ministerul Educației Naționale a publicat lista elevilor și studenților din țară care au fost găsiți eligibili în cadrul Programului Național „Euro 200” pentru acordarea unui sprijin financiar în vederea achiziționării de computere. La nivelul județului Bacău, potrivit raportărilor făcute de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, lista solicitanților declarați eligibili numără 653 de nume din mediul urban și rural deopotrivă. Conform calendarului programului stabilit la nivel național, lista finală a beneficiarilor, după rezolvarea eventualelor contestații, va fi afișată în intervalul 8 – 23 iunie. Beneficiază de bonuri valorice în cuantum de 200 euro – echivalentul în lei – pentru un calculator, elevii și studenții (vârsta maximă de 26 de ani) din învățământul de stat și particular acreditat care nu au mai luat parte la program și care provin din familii cu venituri brute lunare de cel mult 150 lei/membru de familie. Anul trecut, în județul Bacău au beneficiat de bani de calculator 1.402 de elevi și studenți.
Lasă un răspuns