Viceprimarul Cristian Ghingheș anunță că primarul Lucian Stanciu-Viziteu îl dă afară din biroul său, aflat la etajul 3 din sediul Primăriei și îl trimite într-un birou tocmai la Centrul de Afaceri și Expoziții, de la ieșirea spre Onești.
Cireașa de pe tort: mâine voi fi dat afară din sediul Primăriei Bacău și exilat cu biroul la marginea orașului, în incinta incubatorului Centrul de Afaceri și Expoziții. Asta în ciuda faptului că în continuare sunt viceprimar, țin audiențe și rezolv probleme pe care cetățenii mi le semnalează. Decizia este a primarului, neîntemeiată pe vreo dispoziție legală și mi-a fost comunicată întâi verbal, apoi printr-o notă internă din care aflu că odată cu mine se mută și doamnele de la compartimentul Audit public intern, aflat, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare, în subordinea directă a primarului pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile instituției.
susține viceprimarul Ghingheș
Acesta arată toate șicanele pe care primarul i le-a făcut de-a lungul ultimelor luni, de la retragerea atribuțiilor, până la scoaterea sa din toate comisiile în care activa.
Cristian Ghingheș susține că nu este intimidat de acțiunile primarului și va lucra în continuare, cât îi permit pârghiile.
Acum, dacă mă exilează la marginea orașului, are impresia că mă umilește și că mă izolează de funcționarii primăriei. Nici vorbă, țin steagul sus în continuare, voi taxa toate derapajele, voi continua să pun pe circuit problemele cetățenilor și să urmăresc rezolvarea lor până la capăt.
Mulțumesc pe această cale tuturor oamenilor buni din Primăria Bacău ce nu pleacă urechile la copilăriile primarului, acționând cu responsabilitate pentru rezolvarea problemelor pe care le preiau de la cetățeni și le aduc în atenția aparatului de specialitate.Și le mulțumesc mai ales celor care, pe la colțuri și în șoaptă, îmi spun să continui, să nu mă las și că ceea ce se întâmplă este josnic și arată calitatea umană a unora sau altora.
Așadar, chiar dacă teoretic biroul meu se mută la CAEx, faptic voi fi în stradă zi de zi, monitorizând treburile publice, ducându-mi proiectele mai departe și blocând abuzurile unui primar care și-a uitat angajamentele luate în fața cetățenilor (cel mai bun exemplu este inițiativa tăierii tuturor pomilor fructiferi și gardurilor vii din oraș, blocată zilele acestea de APM și pe care am detaliat-o ieri).
mai spune Ghingheș
În finalul mesajului postat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul îi amintește lui Viziteu despre promisiunile neonorate din campanie.
La plecare, în biroul de la etajul 3 i-am lăsat primarului în primăria pe care are impresia că o gestionează pe persoană fizică o serie de suveniruri: programul cu care am candidat împreună în septembrie 2020 afișat pe calculator, două pliante cu micșorarea taxelor (pe care de rușine eu, cel puțin, nu am promovat-o nicio secundă), contractul cu băcăuanii și… o hartă fizică a orașului pentru că uneori chiar dă impresia că are mare nevoie de ea.
conchide viceprimarul Cristian Ghingheș.
avram a zis
e greu sa ai pretentii de la un capsoman ca viziteu
IONUT a zis
Bacauanii trebuie sa-i demita pe amandoi primari ! Trebuie sa punem punct si de la capat ! Un nou scrutin de alegeri anticipate. Sa alegem un primar al Bacaului, nascut aici ..crescut aici cu dragoste de oras si de oamenii care au construit Bacaul. Nu vine un partid si-l pune pe un neica nimenea primar si avem un circ total !! Rusine noua bacauanilor ca nu suntem in stare sa producem un primar al nostru .. Bacaul e URAT.. arata RAU.. e SARAC.. nu are scoli dotate, spital..etc. Totula arata cumplit !! Parca orasul e un cartier sarac al Brasovului. Nu avem un centru verde nu avem o pista de bicicleta NIMIC !!! Nu stim sa atragem medici buni .. nu avem o sectie de cardio interventionala.. chiar bacauanii nu sunt in stare de NIMIC?!!! Trebuie sa fim condusi de 2 tampiti care nu sunt in stare de nimic?!!!!
Andrei a zis
Ce-ai facut Vizitiule? Pe bune? In halul asta ai ajuns, sa expulzezi angajatii care nu iti convin? Mai avem putin si daca nu iti mai convin bacauanii, primim hartie sa ne mutam din Bacau.
Wyll a zis
Ce circ de prost gust la primaria Bacau. Mai urmeaza sa se mute si Miroseanu pe la corturile alea de campanie ca sa avem circul complet. Asta e dragi bacauani schimbarea mult asteptata si mult dorita. Din rau in mai rau de am ajuns sa regretam ciuma rosie si sa dam mu..a inapoi hastagilor. Pacat de orasul asta cu potential extraordinar.
Elena a zis
Acu va luati m…a inapoi :)))) dai dai da mai si iei:)))) pofta buna.
Cristi a zis
N-as fi crezut ca esti rosie, pana nu am vazut si celalalt comentariu al tau…..nu spun ca nu ai dreptate….dar vad ca stii cum e cu m….ia.
In rest ce sa zic, dl Primar e cu vaca rau….
elena a zis
important e sa se intoarca la expeditor :))) in acest caz se intoarce inzecit si asta ma bucura:)))) trebuie sa fiu rosie ca sa ma bucur ca va luati m..a inapoi? nu conteaza culoarea :))))))
Elena a zis
Si cred mai degraba ca ati vrut da dati dar aia rosii nu au luat. In schimb voi luati acum fara sa fi reusit sa dati :))))))
Mihnea a zis
Nu vreau sa fiu pesimist. Potential a fost, a mai ramas ceva pe partea logistica. Pe zona de servicii de inalta calificare Iasi-ul a luat cam tot ce se putea lua in zona asta a tarii (servicii IT, cateva fabrici noi, medicina, etc). Bacaul mai are ceva pe partea de aeronautica dar e un procent infim si retail (Dedeman).
In capitalism orasele se devolta printr-o alta dinamica fata de economia planificata asa cum a fost in comunism. Trebuie sa oferi conditii pentru ca altii sa vina sa isi investeasca capitalul, ori Bacaul nu a oferit mai nimic si a fost acoperit de incomptenti si coruptie.
Fata de alte orase din tara care fac parte din aceasi categorie (intre 150-200 de mii de locuitori) precum Arad, Targu Mures, Sibiu, Bacaul a decazut foarte de mult. Discrepantele economice sunt enorme, aproape iremediabile pentru urmatorii 20 de ani.
Dani a zis
Inca mai e loc si pentru Bacau, dar trebuie sa se vrea, alesii nostri sa nu se fugareasca prin birouri, sa nu se injure pe fb, sa nu trimita planuri de distrugere a spatiului verde pe la APM ci sa lucreze toti pentru bacauani si pentru potentialii investitori. Pana acum nu s-a facut nimic in oras, mici carpeli, in rest paine si circ.
Andrei Munteanu a zis
Si locuitorii mai trebuie sa „avanseze” putin, mai civilizati, mai mult simt civic, educatie mai multa.
Hai sa cerem autoritatilor sa faca ceva pentru urbe, hai sa impingem si noi inainte lucrurile putin. Tot asteptam sa faca politicienii, sa faca altii, sa ne dea. Hai sa facem si noi ceva, noi, pkebea.
Inel a zis
Pai atunci ce nevoie mai avem de primari, consilieri, prefect, etc? Astia sa faca treaba si cetateanul sa intretina. Ce vrei sa asfalteze omu, sa reabiliteze blocuri, sa puna cosuri de gunoi, sa faca iluminat public modern, etc, etc?
Adi Horoiu a zis
Chiar ca e capsoman, ca daca eu eram in locul lui l-as fi stors pe Ghinghes nu doar de capitalul de incredere (pe care inca il mai are si il va dezvolta daca o tine asa in urmatorii 3 ani), dar si de cunostintele lui. Sa ai un lup citit si cu destula experienta in domenii precum urbanismul, fondurile UE, tineretul, transportul urban si sa il pui la caini si piete inseamna sa fii idiot. Omul nu intelege ca toate el le deconteaza, cum tot el pe toate le-ar culege daca si Ghinghes, si Miroseanu ar face treaba buna. Dar nu, el e disperat ca astia doi posteaza si se promoveaza in loc sa fie bucuros ca astia doi i-ar face treaba… daca i-ar lasa. Asadar, capsoman.
Adi a zis
Sau experiența in unicorni pe Facebook si dj-iala tot pe Facebook…niste infantil incompetenti
Liviu a zis
Miroseanu se muta la cort ?
Marcel a zis
Un primar de toata jena!Semnaturile pt.demiterea lui Clotilde Armand sunt aproape stranse!Pe cand si la Bacau?Sau bacauanii sunt foarte multumiti de Vezeteu?
Diletant a zis
Era la mintea gainii ca un venetic de la Braila, nu va cunoaste problemele Bacaului. Pentru acesta discutiile si rezolvarea problemelor administrative vor fi un fel de Turnul Babel.
Tot Inainte! a zis
Lasati-ma sa imi inchipui: „reporterul de investigatii” a asteptat ore in sir sa surprinda momentul :)))))…la fel ca si pentru toate pozele lu Ivancea.
Elena a zis
Diferenta e ca ivance chiar daca e de la psd si va sta in gat, face treaba buna.