Valoarea totală a împrumutului contractat de la BERD se ridică la 16,4 milioane de euro din care opt milioane vor avea acoperire în bugetul municipiului Bacău.
Ștefan POPA
Consiliul Local (CL) Bacău va garanta jumătate din împrumutul contactat de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru finanțarea proiectului „Extinderea și reabilitarea infrastructurilor de apă și apă uzată în județul Bacău”. Suma garantată de la bugetul local va fi de opt milioane de euro dintr-un total de 16,4 milioane. O parte din acești bani vor fi folosiți la refinanțarea creditului inițial, iar restul de 10,2 milioane de euro pentru continuarea proiectului propriu-zis. „Prin acest proiect de hotărâre vom garanta jumătate din împrumutul pe care Compania de Apă l-a contractat la BERD pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă din județul Bacău – a declarat Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău. În cadrul acestui proiect au fost înlocuite rețelele de alimentare cu apă din municipiul Bacău, dar au mai rămas în unele zone ale orașului conducte vechi, care trebuie și ele schimbate”.
Programul este o completare a unui proiect mult mai amplu, structurat pe patru componente, ajuns la etapele finale. Una dintre acestea a fost finalizată în 2011 și a presupus construcția și reabilitarea aducțiunii principale de apă între Bacău și lacul de la Poiana Uzului, astfel încât băcăuanii să beneficieze de apă potabilă de bună calitate la un preț mic. A doua etapă a fost finalizată în 2010 și a constat în construcția unei stații de tratare a apei potabile dotată cu laborator pentru analiza completă a apei. A treia parte a proiectului, finalizată tot în 2010, a constat în înlocuirea a 11, 4 kilometri de conducte ale rețelei de canalizare, iar ultima etapă a proiectului a presupus reabilitarea stației de epurare a apelor uzate, investiție realizată tot în 2010.
Lasă un răspuns