Având în vedere avertizarea meteorologică cu COD PORTOCALIU ce prevede cantități însemnate de precipitații, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică cu COD GALBEN valabilă pentru intervalul 19 septembrie, ora 15 – 21 septembrie, ora 10. Aceasta vizează posibilitatea producerii de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
În județul Bacău este vizat bazinul hidrografic al râului Trotuș, împreună cu afluenții acestuia și cursurile de apă necadastrate. În aceste condiții, Administrația Bazinală de Apă Siret monitorizează evoluția cantitativă și calitativă a fenomenelor prognozate și intensifică măsurătorile de la stațiile hidrometrice. De asemenea, se monitorizează zonele critice și modul de comportare a lucrărilor hidrotehnice.
(comunicat de presă)
Lasă un răspuns