Elevii si profesorii Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” s-au dovedit cei mai creativi dintre participantii la etapa judeteana a celei de-a VIII-a editie a Concursului National „Mesajul Meu Antidrog”, o editie care a avut ca motto „Coloreaza-ti viata fara dorguri!”. Institutia de invatamint a participat la acest concurs cu 23 de elevi si zece au obtinut premii si mentiuni la sase dintre cele sapte sectiuni ale competitiei, devansind in mai multe cazuri concurenti de la reputate colegi nationale din judet, precum Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” sau Colegiul National „Dimitrie Cantemir” Onesti. La trei dintre sectiuni, liceenii institutiei de invatamint tehnic din Bacau s-au clasat chiar pe prima treapta a podiumului. Alexandru Stroia, elev in clasa a IX-a, a obtinut Premiul I la „Pagina web” creata pentru acest concurs impreuna cu profesoara Carmen Avramescu. Aceleasi rezultate le-au cistigat Cosmin Pricope (clasa a X-a, prof. Delia Pintilie), la sectiunea „Spot”, si Monica Madalina Cochior (clasa a a XI-a, prof. Doinita Ciobanu), la „Proiecte timp liber”, unde a propus ca alternativa pasiunea pentru fotografie si natura, si autocunoasterea. Elevii George Bogdan Serban (clasa a X-a) si Stefan Petrescu (clasa a IX-a) au primit Premiul III si, respectiv, mentiune la „Arte vizuale”, sub coordoarea profesorului si artistului plastic Bianca Rotaru. „Saligny” s-a mai aflat pe podium la sectiunea „Film” unde a cistigat locurile II (elevul Cosmin Grozav, clasa a 10-a; prof. Delia Pintilie) si III (elevul Adrian Magurianu, clasa a XI-a; prof. Carmen Avramescu). Palmaresul colegiului tehnic la aceasta competitie mai include trei mentiuni, cistigate de elevii Vasile Botomei („Spot”, clasa a XI-a; prof. Delia Pintilie), Andreea Manole („Fotografie digitala”, clasa a IX-a; prof. Gabriela Padure Todirita) si Monica Madalina Cochior („Fotografie digitala”, clasa a XI-a C; prof. Gabriela Padure Todirita). Conducerea Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” din Bacau spune ca numarul mare de premii este o urmare fireasca a unei campanii pe care institutia de invatamint a pornit-o in anul scolar 2010 – 2011 cu scopul de a-i incuraja pe elevi sa isi exploreze latura creativa. „Noi am inceput in acest an proiectul «Descopera-ti talentele», pentru ca vrem ca elevii nostri sa-si dezvolte aptitudinile si alte competente. Dorim sa le oferim o paleta larga de pregatire. Ne-am gindit chiar sa facem o baza de date a scolii cu toti elevii, in functie de domeniile in care sint talentati, pentru a putea fi mai bine pusi in valoare, la diferite activitati la care participam”, a declarat Gabriela Padure Todirita, director adjunct al Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” din Bacau. „Acest concurs arata ca «Saligny» are si multi copii buni, talentati. Conteaza ca profesorul sa-i motiveze si sa le puna in valoare calitatile”, a subliniat Doinita Ciobanu, consilier educativ al colegiului. In acest an, la etapa judeteana a competitiei au participat peste 800 de elevi din liceele si scolile generale din judet. Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau, organizatorul principal al evenimentului, a avut ca parteneri la actuala editie Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza” Bacau, Centrul Europe Direct Bacau, Grafit Invest, Consilul Local, Asociatia Inimi Deschise si Directia Judeteana de Sport si Tineret Bacau, Inspectoratul Scolar Judetean si Teatrul Municipal „Bacovia” Bacau. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns